FOTBAL. Victorie pentru Luceafărul Oradea la Mioveni

Data publicării:
luceafarul Mioveni

CS Mioveni a înregistrat al doilea eșec la rând pe teren propriu. De data aceasta, elevii lui Alexandru Pelici s-au înclinat în fața orădenilor. Luceafărul a condus cu 2-0, dar Ayza, care a redus din handicap, a ratat oportunitatea de a restabili egalitatea pe finalul partidei.

Meciul de la Mioveni a început cum nu se poate mai prost pentru argeșeni, din cauza faptului că Tirică, fundașul central, l-a faultat pe Cigan, fostul atacant în care Dinamo își punea mari speranțe în urmă cu 10 ani. Arnăutu a transformat fără emoții, astfel că Luceafărul era în avantaj încă din minutul 14.

După o oră de joc, Păcurar, dar nu Alexandru, a dublat avantajul oaspeților și se părea că zarurile au fost aruncate. N-a fost deloc așa pentru că un fotbalist cu iz de Liga 1, Ayza, a marcat un gol spectaculos cu capul, din plonjon, la vinclu, pe colțul scurt și meciul era relansat.

Ayza chiar putea deveni protagonistul întâlnirii dacă nu rata o mare ocazie pe final de meci, fază la care și Pap, portarul oaspeților, a avut contribuția sa. Așa că în loc de un 2-2 spectaculos, meciul s-a încheiat cu victoria orădenilor, care s-au apropiat astfel la trei puncte de argeșeni.

preluare digisport.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri