Sari la conținut

Grupul statuar din Oradea unde turiștii se pot fotografia la masă cu elita poeziei maghiare

Un loc la masa a patru dintre cei mai importanți poeți maghiari ai secolului al XX-lea. Este invitația pe care o primesc cei care trec prin centrul municipiului Oradea. În zona pietonală a fost amplasat un grup statuar ce îi reprezintă pe cei importanți artiști lirici maghiari ai veacului trecut. Unul dintre scaune a rămas neocupat dând posibilitatea fiecărui trecător să se așeze și să realizeze o fotografie.

Așezați pe singurul scaun lăsat liber la masa din bronz, turiștii nu pierd ocazia să se fotografieze alături de cei patru poeți maghiari surprinși în timpul unei discuții literare.

„Acel scaun este, practic, lustruit. Toată lumea se așează, vin familii se fotografiază, atât turiști, cât și orădeni”, spune istoricul Szabo Odon.

"Foarte mulți turiști vin și umblă pe strada asta și pot să vadă grupul acesta, fac poză, citesc ce scrie și pot să afle istoria", a observat un localnic.

O istorie în care poeții Ady Endre, Dutka Akos, Juhasz Gyula şi Emod Tamas au un loc important prin influența pe care au avut-o asupra literaturii maghiare din secolul trecut.

„Sunt scriitori care au avut un mare rol în literatura maghiară și pot să spun și în istoria Oradei, pentru că acești oameni au dat foarte mult pentru identitatea maghiară”, spune un localnic.

Statuile celor patru fac parte din grupul statuar pe care sculptorul Arpad Deak l-a realizat din bronz, după o fotografie de epocă, și care este amplasat în zona pietonală din centrul Oradei, lângă liceul Ady Endre.

“Este plasat în zona unde probabil, în cafenele din jur stăteau acești patru poeți, unde au creat, unde au discutat, unde și-au spus proiectele și Liceul Ady Endre care practic duce mai departe acestă moștenire culturală", explică Szabo Odon.

Monumentul a fost denumit „Holnaposok" - în traducere "Cei de mâine" - după numele grupării orădene din care au făcut parte poeții la începutul secolului al XX-lea.

“A holnap înseamnă mâine; practic au gândit, dacă luam și literele sunt exact 7 litere, câți au fost în acest grup, pe de altă parte însemna mâine, deci însemna viitorul, ei doreau să demonstreze că sunt viitorul liricii maghiare, al poeziei maghiare", susține istoricul.

Grupul statuar al celor patru poeți maghiari a fost realizat în urma unui concurs de idei, organizat de municipalitate și a fost inaugurat în toamna lui 2012.

„Am dorit să invităm pe toți cei care sunt în Oradea să participe la un proiect de mâine - la un proiect al viitorului, prin cultură, prin ceva revoluționar, prin ceva inedit și practic îi invită să facă parte din această societate literară, această societate nouă, care să propună un viitor comun tuturor", încheie Szabo Odon.

Reporter: Andrada Rește
Operator: Ticu Gheorghiță

Etichete: Digi24 Oradea , Ady Endre , Szabo Odon , Juhasz Gyula , grup statuar , loc liber , poeți maghiari , Dutka Akos , Emod Tamas , Arpad Deak , Holnaposok

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale