S-a stabilit: angiograful din Oradea este nou! CNCAN a retras suspendarea autorizaţiei pentru aparat

Data publicării:
conferinta angiograf

Acordată în luna august, autorizaţia pentru angiograful Spitalului Judeţean din Oradea a fost suspendată în urmă cu o săptămână, după un control al inspectorilor CNCAN. Aceştia au verificat acuzaţii anonime potrivit cărora aparatul cumpărat din fonduri europene ar fi second-hand, fapt interzis de Comisia Europeană.
Conducerea spitalului a adunat dovezi că angiograful este nou şi conţine doar elemente recondiţionate. Acest lucru este permis în baza unei directive europene care încurajează reciclarea.

Dr. Hadrian Borcea, directorul medical al Spitalului Judeţean din Oradea: "Aparatele noi, în ultima perioadă, conțin o categorie de produse care folosesc componente reciclate. Este o politică a unor producători care își fac și un titlu de onoare din această tactică."

Şefii spitalului judeţean din Oradea susţin că neconcordanţa între seria de identificare a angiografului şi seria consemnată în documentaţia de la CNCAN pentru care inspectorii au decis suspendarea autorizaţiei este o greşeală a producătorului.

Dr. Hadrian Borcea, directorul medical al Spitalului Judeţean din Oradea: "Chiar a venit şi directorul de vânzări de la Philips. A fost în Oradea, pentru că şi-a dat seama că este o greşeală şi au dorit să o corecteze."

Cei vinovați de afectarea imaginii spitalului vor fi dați în judecată

În plus, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a confirmat că angiograful din Oradea "nu poate fi considerat second-hand". În această situaţie, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare a retras suspendarea autorizaţiei, astfel că angiograful poate fi folosit. Şefii spitalului aşteaptă acum reautorizarea celui de-al doilea aparat, primit în 2007.

În perioada în care activitatea angiografului a fost sistată, mai bine de 10 pacienți au fost nevoiți să meargă la Cluj pentru a se trata, susţin medicii orădeni. Considerând că imaginea spitalului a fost afectată de acest scandal, conducerea a decis să sesizeze instanţele de judecată.

reporter: Ariadna Bălăian
operator: Cristian Rusu

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...