Sari la conținut

Tenis | Zeci de jucători la Cupa de iarnă 2018, de la Oradea

Peste 70 de tenismeni au încins zgura orădeană în cadrul ediţiei 2018 a Cupei de iarnă, găzduită de baza sportivă „Antonio Alexe". Evenimentul destinat grupelor de vârstă 10, 12, 14 ani și seniori, masculin și feminin, a reunit la start sportivi din Baia Mare, Satu Mare, Timișora, Arad, Reșița, Petroșani şi Oradea.

„Eu întotdeauna am zis că tenisul e un sport în care facem educaţie în primul rând. (...) Nu ştiu dintre ei câţi o să ajungă Federer sau nu ştiu cine, dar noi ne facem treaba şi copiii se simt bine", spune Ioan Mărginean, arbitrul competiţiei.

Competiţia care a dat startul turneelor în acest an la Oradea a fost extrem de disputată, iar acest lucru a făcut ca pe terenul de joc locul din clasament să nu conteze.

Sunt câţiva sportivi care au clasamente foarte bune, sunt sportivi şi de jumătate de clasament, care au produs surprize", a spus Ioan Mărginean.

Tenismenii orădeni şi-au făcut şi de această dată loc printre medaliaţi. Aceştia s-au regăsit pe podiumul turneului aproape la fiecare categorie de vârstă.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Florin Lucuţa