Lampix, proiectul SF al unor tineri IT-iști din Brașov

Sergiu Voicu Data actualizării: Data publicării:
lampix
Lampix

Automatizarea, realitatea virtuală sau augmentată sunt noile coordonate în care va evolua lumea într-un viitor relativ apropiat. Interacţiunea cu obiectele va fi transformată de tehnologie. Un start up fondat în Braşov face din orice suprafaţă una inteligentă, prin intermediul realităţii augmentate. Astăzi, la România Fast Forward, cunoaştem povestea Lampix.

Sergiu Voicu - jurnalist Digi24: Cunoaştem acum povestea unor tineri IT-işti braşoveni care transformă obiectele în lucruri inteligente. Iar primul interviu este cu Mihai Dumitrescu. Salut. Ce înseamnă ce aţi dezvoltat voi? Tu ai fost creierul întregului proiect, ce ai trasformat?

Mihai Dumitrescu, antreprenor Lampix: Proiectul este de fapt un device, se cheamă Lampix, iar Lampix transformă orice suprafaţă în una inteligentă. Face asta stând deasupra suprafeţei, prin proiecţie şi prin computer vision, înţelegând ce se desfăşoară acolo.

Lampix permite lucrul cu documentele de hârtie ca şi cum ele ar fi digitale, poate copia text sau fotografii de pe un document, direct în calculator, să găsească un anumit text în document şi să proiecteze imaginea digitală pe orice suprafaţă.

lampix1_2
Lampix transformă prin realitate augumentată orice suprafață în suprafață inteligentă

George Popescu, co-fondator: Sunt foarte multe suprafeţe care au potenţialul de a deveni suprafeţe inteligente. Doar imaginaţi-vă cum este să vă jucaţi pe blatul de lemn al mesei voastre.

Anthony Graceffa, programator WellPayed Studios: Cred că Realitatea Augmentată este viitorul. Pentru că te ţine în lumea reală şi îţi lasă libertatea de a interacţiona cu cei din jurul tău.

Elliot Ordower, dezvoltator de afacere WellPayed Studios: Este revoluţionar!

Alan Smithson, director Metaverse: Nu doar că mi se proiectează pe masă, dar şi pot interacţiona cu proiecţia? Este grozav. Şi stai puţin, pot să şi scanez în timp real? Şi mă întreb ce mai poţi face altceva cu această lampă.

George Popescu, co-fondator Lampix: Imaginați-vă cum este să desenaţi pe aceeaşi bucată de hârtie, în acelaşi timp, cu un prieten din China. Lampix este prima platforma software şi hardware care transformă orice suprafaţă într-o suprafaţă inteligentă, acasă, la birou sau în orice alt loc. De asemenea lampa inteligentă românească poate afişa pe birou, pe masă sau altă suprafaţă şi notificările primite pe telefonul mobil. Birourile inteligente îţi permit să sincronizaţi în timp real cu Dropbox sau aplicaţii similare, pentru a face notiţe, a desena sau a scrie pe o foaie de hârtie şi să o împărtăşiţi cu uşurinţă.

Mihai Dumitrescu, antreprenor Lampix: Avem o aplicaţie pentru un bar, unde costerele alea, bucăţile acelea care se pun sub pahar sunt personalizate, iar chelnerul îţi pune coasterul acela până îţi face cocktailul şi coasterul declanşează o interacţiune pe exact ce o să bei tu.

Vlad Sârbu, software developer: Există şi un canal de adâncime, care îţi calculează distanţa dintre obiectul tău fizic şi cameră.

- Adică dacă eu pun un pahar pe masă, el îmi spune dacă e gol, dacă e plin?

- Dacă bem din ea, e mai greu să calculeze să îţi spună nivelul.

- Asta e bun pentru restaurant, să îi spună barmanului dacă pahar e gol să ți-l umple sau să ţi-l ia?

- Exact.

Proiectul dezvoltat la Braşov îi poate ajuta şi pe comercianţi să aducă un plus de valoare prezentării din magazin, dar şi să ofere clienţilor informaţii complete despre produse.

Mihai Dumitrescu, antreprenor Lampix: Într-un mediu de retail, într-un magazin putem intra şi pot să explorez produse fizice. Iau de exemplu o capsulă de cafea, nu ştiu exact ce este aia: dacă o pun undeva pe un raft începe să crească informaţie din ea şi informaţia respectivă este interactivă. Pot să am şi mai multe butoane din care să aflu mai multe informaţii, să pot vota dacă e bună sau nu cafeaua.

Gordon Meyer, director de marketing: Pot pune şi alte obiecte pe suprafaţă şi nu există o limită de obiecte ce pot fi recunoscute.

David Polinchock, director AT&T Media Lab: Mă poate ajuta să înţeleg produsele mai bine şi să primesc informaţii pe care alfel nu le-aş putea primi. Şi dacă ar fi să îmi folosesc internetul pentru a primi informaţiile în timp ce sunt în magazin, pot face asta doar pe internet.

Mihai Dumitrescu, antreprenor:  La Lampix am început prin 2014 să lucrez la idee. Toată ideea a venit dintr-un proiect de digitizare, cu nişte cărţi destul de vechi şi sensibile pe care nu puteai să le trânteşti pe un scaner şi pac capacul peste, ci trebuia să pozezi paginile şi apoi să extragi de acolo bucata corespunzătoare. Am ajuns la ideea asta de proiecţie de sus şi computer vision de sus, adică un sistem de camere ce se uită să înţeleagă ce e pe masă acolo. Am cumpărat un proiector, un mic calculator şi o cameră şi le-am legat împreună, foarte simplist, rudimentar aşa, la propriu, cu un scoci pe un băţ.

- Lampix este doar unul dintre proiectele pe care le-aţi dezvoltat în cadrul firmei. Cu ce aţi început? Ce aţi mai experimentat înainte de Lampix ?

- La un moment dat, de exemplu, am avut pentru un client un proiect legat de eyetracking, deci cum înţelege calculatorul la ce te uiţi. Şi ne-am gândit la un moment dat să facem un produs de ergonomie automatizată la locul de muncă.

 Toma Corbu, software arhitect: Mai este o aplicaţie pentru automatele de tipul automatelor care dau sucuri. Unde bagi banul şi dă suc. Automatele acestea sunt refăcute pentru a da produse de protecţie, mănuşi, creme. Cum funcţionează aplicaţia? Are omul cardul cu care intră în mod normal în fabrică, se scanează la aparat şi apare într-o listă că are voie să ia o mănuşă pe zi sau un combinezon pe lună.

IT-iştii din Transilvania au devenit cunoscuţi şi pentru un sistem de ghidaj creat.

Mihai Dumitrescu, antreprenor Lampix: Avem un sistem de navigaţie indoor, te uiţi pe smartphone şi în lumea reala vezi indicii, dreapta, stânga, cum să ajungi la o anumită poartă în aeroport sau într-un mol la un anumit magazin. Facem acum, de exemplu, pentru o firmă de utilaje de construcţii, pentru compactoare d-alea telecomandate, le facem autonome. Îl pui pe ăla, pui un stativ cu un mic aparat de filmat şi dai start şi compactorul ştie ce are de făcut.

- Îl cunoşti pe Mihai de ceva ani, care au fost elementele care l-au ajutat pe el să crească?

Toma Corbu, software arhitect: Nu reinventăm apa caldă. Dacă clientul spune că vrea o arborescență cu două nivele, noi ne ducem până la N nivele, pentru că ştim că mâine o sa fie nevoie şi de nivelul 3, 4

- Hai să intrăm un pic în povestea ta de viaţă. Eşti născut şi crescut în Braşov?

Mihai Dumitrescu, antreprenor Lampix: Sunt născut şi crescut în Braşov, am fost la grădiniţa nemţească şi la Honterus, care este un liceu german. Şi la un moment dat, într-o excursie la schi am văzut o carte despre programare într-o vitrină şi i-am cerut unui adult care era cu noi, pe vremea aceea eram copil, eram in clasa a 7-a - a 8-a, i-am cerut bani pentru cartea aia. Iar tipul respectiv mi-a dat bani împrumut pentru cartea, dar i-a rămas în cap întâmplarea şi m-a introdus câteva zile mai târziu la un tip care avea o firmă de software pe vremea aia în Braşov. Şi de acolo a pornit. Am fost într-o zi la ei şi am plecat cu un teanc mare de cărţi. Au văzut că am interes.

Interesul spre informatică şi tehnologie i-a fost insuflat din copilărie. Tatăl său a lucrat în domeniu încă din anii 80, într-o companie unde repara utilaje de calcul.

Mihai Dumitrescu antreprenor Lampix: După care făcea tot felul de chestii draguţe acasă, amplificatoare, ceas cu alarmă, care pentru mine ca şi copil erau foarte interesante şi voiam sa fac aşa ceva. Şi cumva am rămas setat pe ideea asta că îmi place să programez cumva. Să automatizez lucrurile, să fac lucrurile să meargă mai bine, fără intervenţia mea şi ca eu să am timp de altceva.

Mihai a lucrat încă din timpul liceului. Şi-a găsit atunci şi un mentor de la care a învăţat programare. Împreună au dezvoltat o aplicaţie pentru stomatologi care este folosită şi astăzi în câteva cabinete din Braşov. Tot primul angajator, cel care i-a fost mentor, a fost şi cel care l-a îndrumat pentru studii superioare în afara ţării. Aşa a ajuns Mihai în Germania.

Mihai Dumitrescu, antreprenor Lampix: La început, primele luni am primit şi bani de la el, după care am găsit job. Ca informatician e relativ uşor faţă de avocaţi, medici, unde trebuie să ai licenţă. Informatica este că te duci şi zici că ştii să faci asta şi ei zic, bine, hai fă! Am prins prima criză, primul bubble de net din Germania şi firma respectivă a dat faliment pentru că era parte din valul respectiv. Şi am avut poate o perioadă de 2-3 luni în care nu mi-am găsit alt job. Am împrumutat nişte bani, mi-am găsit alt job, i-am dat înapoi. După aia mi-am găsit joburi şi tot aşa şi mai departe m-am susţinut toată facultatea.

- Cum de nu ai rămas în Germania, de ce ai decis să revii în România, din moment ce tu erai deja de câţiva ani în Germania? Mai mult, lucrurile păreau să meargă bine acolo. Tu puteai să porneşti afacerea acolo, de ce ai decis să revii în România?

- Pe plan personal, ce am văzut în Germania la vremea respectivă m-a speriat un pic. Mi se părea foarte predictibil ce se întâmplă acolo. Mi se părea că e clar, o să fii peste 2 ani exact cum scrie la procedură, în 2 ani eşti şef de proiect, încă 2 ani şef de echipă. Îţi faci rată la casă pe 30 de ani, îţi schimbi maşina la fiecare 2 ani. M-a speriat un pic chestia asta.

- Când te-ai gândit prima oară la antreprenoriat, când ţi-a venit gândul să te apuci de afacerea ta, să ai business-ul tău?

- M-am tot jucat cu gândul în timpul facultăţii în Germania. Nu a fost nimic foarte serios, iar după ce m-am întors în România am avut un job la un moment dat, în primele trei luni. Nu m-am înţeles cu cei de la respectivul job şi am plecat, fără să ştiu ce vreau să fac. O aveam în spatele capului, dar a fost tot mentorul meu de atunci care a spus hai, încearcă. Şi a fost picătura care a pus-o şi aşa a început treaba.

- Te-ai apucat de afaceri în România la 26 de ani.

- În România este mult mai simplu, pentru că la un moment dat era mama, era bunica, am mai stat câteva luni pe la bunica, are o casă mare. Nu a fost o problemă să experimentez puţin. Am reuşit asta fără aport de capital extern.

Firma lui Mihai a crescut, bazându-se pe inovaţie. Aşa l-a cunoscut şi pe George Popescu, cel care s-a alăturat proiectului Lampix şi a devenit şi primul investitor.

Mihai Dumitrescu, antreprenor Lampix: Pe George, partenerul din Lampix l-am cunoscut la TEDx Bucureşti în 2014. Am avut amândoi talk-uri acolo. El pe temă de business şi eu pe parte tehnică. Ne-am întâlnit backstage şi am povestit şi aşa, cu timpul, am ajuns să fim parteneri în Lampix.

George Popescu co-fondator Lampix: Mi-a plăcut ideea lui Mihai cu Lampix şi am vrut să vedem dacă are picioare. Şi aşa am început să muncim împreună.

- Cât ai pus tu la început?

- 10 mii de dolari. Pentru America nu este o sumă mare. Ne-a permis să ne acoperim câteva luni de cheltuieli.

Mihai Dumitrescu, antreprenor Lampix: Noi nu am început niciodată pe ideea de hai să facem bani. Am început pe ideea că vreau să fac chestia asta...tehnologie, lucruri care îi ajută pe oameni să îşi rezolve anumite probleme.

Invenția românească Lampix a câștigat în Texas, Statele Unite, premiul de „Cel mai bun startup de realitate virtuală/augmentată”. A fost o rampa de lansare.

George Popescu, co-fondator Lampix: În 5-10 ani eu sper şi cred că vom fi de dimensiunea lui Apple, Google sau Microsoft, pentru că avem o inovaţie cam de acelaşi nivel.

Următorul pas a fost deschiderea afacerii, printr-o rundă de crowdfunding.

- Câţi bani aţi reuşit să strângeţi din proiectul vostru Lampix?

Mihai Dumitrescu, antreprenor Lampix: Avem nişte mii de mici investitori. Avem aproximativ 7 milioane de dolari.

- Investiţi în voi?

- Oamenii au fost încântaţi de noi şi ne-au susţinut. Acum e mingea la noi şi trebuie să arătăm că am meritat această susţinere.

George Popescu, cofondador Lampix:  Noi sperăm ca cei care văd viziunea proiectului şi ce poate face Lampix să implemeteze ce ar vrea ei să facă Lampix. Să îşi scrie propriile aplicaţii pe care să le instaleze şi să le urce în AppStore ca toată lumea să le poată folosi.

Dzmitry Varhan, director departament hardware: Avem nevoie de comunitate să dezvolte aplicaţii, pentru că este un potenţal uriaş la care noi singuri nu ne putem gândi. Şcoala poate fi un exemplu foarte bun. Ştirile şi publicitatea, unde doi oameni pot colabora din locuri diferite.

lampix
George Popescu, Lampix: Ai un telefon şi un lampix şi poţi transforma orice suprafaţă într-un computer

George Popescu: Viziunea noastră este ca în viitor să nu mai fie nevoie de laptop, computer sau ecrane. Ai un telefon şi un lampix şi poţi transforma orice suprafaţă într-un computer.

Produsul a prins în America, iar echipa s-a extins cu sedii în New York şi San Francisco.

George Popescu: Prin reţeaua mea de prieteni la New York am găsit doi investitori care au adus 150 de mii. Avem buget acum pentru urmatorii 3-4 ani să demonstrăm.

- Care au fost primii voştri clienţi?

- Am găsit la New York o firmă foarte mare de cafea, a doua, a fost o firmă de maşini super, renumită mondial. Şi mai avem şi alţi clienţi. Bănci mondiale ca BNP Paribas, firma Konica Minolta...

Tony Parisi, director global VR-AR Unity TehnologiesToată lumea prinde viaţă. Poate câteodată ne punem ochelarii de VR ca să transformăm realitatea. Totul în jurul nostru prinde viaţă cu toate informaţiile de care avem nevoie.

Elliot Ordower, dezvoltator de afacere WellPayed Studios: Începeţi să vă impresionaţi prietenii şi oamenii din jurul vostru, pentru că acesta este doar începutul. Şi porneşte acum cu Lampix.

- Pentru tine care este cheia succesului?

Mihai Dumitrescu, antreprenor Lampix: Să nu îţi pui piedici singur. Să nu crezi că nu se poate, să încerci.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri