Sari la conținut

10 mai, povestea pierdută a unei mari sărbători

10 Mai este, oficial, zi de sărbătoare naţională, fără să fie zi liberă. 10 Mai a fost Ziua Naţională a României înainte de comunism. Românii celebrau astfel întemeierea dinastiei de către Carol I, Independenţa declarată în 1877 şi Proclamarea Regatului în 1881. Pe traseul legislativ actual se află două proiecte de lege care spun că Independenţa trebuie sărbătorită la 9 mai, dată la care s-a citit Declaraţia de Independenţă în Parlament. Indiferent de controverse, rămâne faptul că oamenii de stat care au scăpat ţara de stăpânirea turcească, urmaşii lor care au făcut Unirea din 1918, cei care au păstrat apoi România în sfera occidentală şi cei care au recuperat în 1944 Ardelalul de Nord, cu toţii au sărbătorit Independenţa pe 10 Mai. Digi24 vă istoriseşte în aceste zile povestea pierdută a unei mari sărbători.

Se împlinesc, așadar, 141 de ani de când domnitorul Carol I de Hohenzollern a semnat Independenţa de Stat a României şi 137 de ani de când țara a devenit oficial Regatul României, iar conducătorul ei, Carol I, primul rege.

Ziua de 10 Mai nu a fost recuperată după Revoluţia din decembrie 1989. Calomniile comuniste la adresa regelui Mihai au fost difuzate nu numai în presa arondată FSN sau a partidului extremist „Romania Mare”, ci şi de televiziunea publică, singura cu acoperire naţională. Regele a fost împiedicat să vină în România până în aprilile 1992, când românii i-au făcut o primire triumfală. Faptul a convins autorităţile cripto-comuniste să prelungească exilul Regelui. El a început să vină frecvent în România abia după 2007. Singurul său discurs în Parlamentul României postdecembriste - ţinut abia la 25 octombrie 2011 - a rezumat proiectul a 100 de ani de viitor.

Regele Mihai, interzis şi înainte, şi după 1989

În aprilie 1992, regele Mihai I a venit în România însoţit de soţia sa, Ana, de a doua lor fiică, Elena, şi de fiul ei, Nicolae. Vizita a început discret. Amintirea brutalităţii din 1990, de pe autostrada Bucureşti-Piteşti, când forţe de ordine înarmate l-au întors pe rege din drumul său către Curtea de Argeş, stârnea încă temeri. Regele Mihai avusese şi atunci acordul guvernului Roman să intre în ţară. Nimeni nu ştia cum se va termina noul episod al confruntării dintre rege şi autorităţile republicane.

- Trebuie să înţelegeţi conjunctura de atunci. Şi inclusiv momentul când regele a venit în ţară fără o discuţie cu autorităţile statului şi manifestaţia de simpatie care era susţinută de anumite cercuri politice din ţară”, declara președintele din acei ani, Ion Iliescu, într-un interviu pentru Digi24.
- Principesa Margareta a avut o discuţie cu premierul Petre Roman. Uşa este deschisă?

- Da. E adevărat.
- Dar a fost întors din drum de pe autostradă, ştiţi!
- E adevărat, în momentele alea. A fost neînţeleaptă de a căuta de a forţa nota.
- Să se întoarcă în ţara sa?
- Da, să se întoarcă în ţara sa.
- Nu era oricine, era fostul şef al statului. Ultimul şef al statului legitim înainte de dictatura comunistă.
- Da, exact. Dar în contextul de atunci, politic această măsură a fost neînţeleaptă. Eu m-am dus la Versoix în vizită la Regele Mihai.
- După ce câştigaserăţi de două ori alegerile.
- Cu atât mai mult, deci aveam şi autoritatea morală să o fac.
- Victoria nu ar fi fost atât de puternică, dacă Regele Mihai s-ar fi aflat în ţară la începutul anilor '90. V-aţi securizat o victorie extraordinar de puternică în 1990.
- Este o răstălmăcire.

Stelian Tănase, scriitor și istoric, explică:

De ce această umilinţă? De ce acest mare personaj istoric, regele nostru, da? Figură consacrată, legitimă, mai legitimă decât Iliescu şi tot FSN-ul la un loc, a fost tratat astfel? De ce? Pentru că erau obsedaţi numai de putere. Erau comunişti şi în virtutea principiului leninist că esenţială este puterea, au acţionat ca atare.
Aşa erau şcoliţi. Erau şcoliţi ca nişte bolşevici. Nu s-au gândit la ţară. Nu au fost în stare. Nu aş spune că le fac o vină că au gândit rău. Ci în sensul că nu au fost stare prin educaţia pe care o aveau, prin ce învăţaseră ei la Moscova sau în alte părţi, să gândească altfel. Decât să aibă puterea. Un grup mic, disciplinat, care să aibă puterea. În rest nu contează nimic. Numai că am intrat cu ţara într-o fudătură. Au băgat România în şanţ în felul ăsta. De aceea, după 27 de ani, avem ţara pe care o avem şi avem starea de spirit pe care o avem, de asta lumea este aşa cum este. De asta vedem ce vedem în fiecare zi la televizor: pentru că sunt oameni de mâna a şaptea care fac politică în ţara asta şi condus destinele ei. Cu regele, cum aţi văzut şi în 2011, era cu un cap peste toţi. Nu trebuia să spună nimic ca să îi recunoşti superioritatea. Dar de asta le-a fost frică. Era moral, curat, nu era pătat de toate porcăriile regimului comunist, nu trăise în ţară şi venise să îşi ia tronul care era al lui. Era al lui, nu era al nimănui altcuiva. Ei voiau să facă o republică fesenistă, cum au făcut şi în 1948 o republică bolşevică.

Închipuiţi-vă că regele, în 1989-1990, ar fi fost instalat pe tron. Unde ar fi fost România? Aveam un rege care trăia. Aveam un rege care atunci când a fost alungat era în vigoare o Constituţie, Constituţia din 1923 care consacra monarhia constituţională şi pe regele său. El putea fi chemat în decembrie. De ce Iliescu nu a dat telefon din CC al PCR,unde a sunat la Moscova, şi nu a sunat la Versoix: Majestate, poftiţi în ţară, ţara vă aşteaptă. De ce nu a făcut asta? E foarte vinovat pentru asta. Pentru asta, istoria nu o să îl ierte”.

1992. Regele primește viză, după securizarea Puterii

După patru mineriade şi după ce în toamna lui 1991, FSN a supus referendumului o Constituţie care interzice până astăzi modificarea formei de guvernământ, Regelui Mihai i s-a permis în sfârşit să îşi revadă ţara, după 45 de ani de absenţă.

Prima destinaţie a familiei regale, pe 25 aprilie 1992, a fost mănăstirea Putna. O cursă charter a adus familia regală direct la Suceava. Regina Ana vedea pentru prima dată un colţ de Românie. Regele a povestit mai târziu că, intrând la Putna, şi-a adus o clipă aminte de un curs de istorie care l-a primit aici ca elev în anii '30. Copleşitoare au fost însă privirile intense ale oamenilor. Între zidurile întărite ale mănăstirii s-a auzit un salut vechi de când există români pe pământ: Să trăieşti, Măria Ta!

„Un moment emoţionat pentru mine, vă mulţumesc pentru căldura pe care mi-o arătaţi după atâţia ani de zile”, le-a spus atunci oamenilor Mihai I.

Răspunsul oamenilor este „Să trăieşti, Măria Ta” sau „Vino acasă, ce mai stai”, „Regele Mihai”, „Majestate, te iubim, ori învingem, ori murim”, „Să veniţi pentru totdeauna aici, locul dvs. nu e afară, e în ţară. Mata eşti român!”

„Pentru prima dată când am mers la o mănăstire de Paşti. Să mergi şi cu regele pe deasupra este cu atât mai înălţător. Înălţător a fost şi pentru faptul că am simţit o vibraţie foarte puternică: oamenii nu veniseră acolo numai pentru Paşte, dar şi ca să se întâlnescă cu regele. Şi faptul că au putut să primescă lumină din lumânarea adusă de Rege din biserică”, evocă momentul, oftând ca să-și stăpânescă lacrimile, Ion Tucă, director al Casei Regale.

A doua zi, în cursul dimineţii, familia regală a ajuns cu acelaşi avion, la Curtea de Argeş. Pilotul, un elveţian, se aflase la maneta primului avion cu ajutoare care a aterizat la Otopeni, în decembrie 1989, sub ploaia de gloanţe. N-a avut nimic de obiectat când a fost informat că vizita s-ar putea încheia brusc dacă autorităţile postcomuniste decid să revină la metode dure. Din fericire, la Curtea de Argeş, totul a decurs bine.

„Locul nu e strâmt, dar acum a devenit neîncăpător. Oamenii voiau să mă atingă, au fost flori. Nu ştiu câtă lume a venit - 25, poate 30 de mii de oameni”, poveste Regele Mihai într-un interviu. (Convorbiri cu Mihai I al României, Mircea Ciobanu, Humanitas, 1992).

Revenirea Regelui la București
A doua zi, în duminica Paştelui, Regele Mihai era aşteptat de mii de oameni în Bucureşti.
La intrarea în Bucureşti, A existat o tentativă ciudată de a îndrepta coloana pe o stradă laterală, dar s-a revenit repede la traseul principal. Regele a recunoscut fântâna Mioriţa pe lângă care trecuse de mii de ori la volanul propriei maşini în tinereţe.
Undeva în apropiere, primul suveran al dinastiei, Carol I, se adresase pentru prima dată românilor la 10 Mai 1866. Sub domnia lui, România a devenit independentă. Carol I a fost regele auster sub coroana căruia s-au construit aproape 5.000 de km de căi ferate, de la 0, şi aproape 30.000 de km de drumuri.
Tot dinspre Băneasa, pe şoseaua Kiseleff, îşi făcuseră intrarea în Bucureşti, victorioşi, regele Ferdinand şi regina Maria, după zilele crunte ale Primului Război Mondial. Era exact la 1 decembrie 1918 - în timp ce ardelenii adunaţi la Alba Iulia proclamau Unirea cu România.
Istoriografia comunistă a omis momentul, a şters chipurile regale din manuale şi de pe monumente, după cum trecea sub tăcere şi că Iuliu Maniu, sufletul eforturilor pentru Unire, a pierit în 1953 în închisoare de la Sighet, iar episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, cel care a citit Proclamaţia, după anii de închisoare, a fost prigonit toată viaţa.
Dar Regele Mihai nu a avut vreme să-şi limpezească gândurile înainte să ajungă în centrul Bucureştiului. În preajma Arcului de Triumf, îl aşteptau deja mii de bucureşteni. Prezenţa lor era atât de neaşteptată şi de uimitoare încât există puţine imagini ale acestui moment.

„La Arcul de Triumf s-a întâmplat ceva de neînchipuit. În loc să facem drumul ocolind Arcul de Triumf, ne-am pomenit că trecem pe sub el. Asta m-a tulburat. Pe sub Arcul de Triumf n-au mai trecut decât Regele Ferdinand şi Regina Maria, împreună cu armata română, victorioasă în Primul Război Mondial. Mă voi gândi mereu la armata română care s-a întors victorioasă din cel de-al Doilea Război Mondial, dar care n-a fost sărbătorită, din cauza ocupaţiei sovietice. Cei care ar fi avut toate drepturile să treacă pe sub Arcul de Triumf şi nu mai sunt au primit de acest Paşte o satisfacţie care li se cuvenea demult”, spunea regele Mihai. (Convorbiri cu Mihai I al României, Mircea Ciobanu, Humanitas, 1992)

„Oamenii au direcționat-o pe sub Arcul de Triumf. Aşa simţeau oamenii că era o revenire a Regelui. Această trecere era un simbol al victoriei și l-au obligat pe șofer să meargă pe acolo. Nu s-a mai întâmplat niciodată de atunci. Aşa au simţit oamenii”, explică Ion Tucă, director al Casei Regale.

Emoţiile revenirii la Bucureşti aveau să devină apoi din ce în ce mai mari. Începând cu Piaţa Romană, convoiul regal a putut înainta doar foarte greu. Poliţiştii din dispozitivul de securitate erau complet depăşiţi. Bulevardul Magheru era plin. În Piaţa Universităţii, maşinile s-au oprit. Regele a ieşit, s-a urcat pe partea din faţă a maşinii ca să poată fi văzut şi a salutat

Un milion de oameni în stradă

Cu fiecare minut, oamenii erau mai mulţi. Televiziunea publică, singura atunci cu acoperire naţională, nu transmitea adunarea sutelor de mii de oameni. În Bucureşti, apăruse însă o televiziune locală independentă, SOTI, care a transmis în direct. Bucureştenii s-au îndreptat în număr şi mai mare spre Biserica Sf. Gheorghe. Maşina în care se afla regele era asaltată. Luneta a fost spartă.

„Da, îmi aduc aminte, cu principesa Elena și principele Nicolae am venit cu mașinile. În mașină cu regele, în acea perioadă a fost o altă persoană, pe care n-am mai vazut-o deloc după. Era o mașină Mercedes foarte solidă, numai că ea s-a deformat foarte mult în călătoria ei de la Otopeni până la Sf. Gheorghe, atât de multă lume a fost! Un milion de români, se spune, de jur împrejurul mașinii. Presiunea oamenilor care voiau să fie lângă rege a făcut ca această maşină să nu mai poata fi utilizată după”, povestește Ion Tucă, director al Casei Regale.

După slujba Micii Învieri de la Sfântul Gheorghe Vechi, familia regală s-a îndreptat spre Hotelul Continental, pe Calea Victoriei, la doi paşi de Piaţa Palatului Regal. Puţin probabil că regele s-a putut gândi la toate momentele tensionate pe care le-a trăit acolo. Dar poate că a rememorat marea manifestaţie din 8 noiembrie 1945, când românii veniseră în număr imens să îl sprijine în greva sa regală contra ocupaţiei sovietice. Ca şi atunci, şi în pofida propagandei comuniste, bucureştenii ieşiţi acum în stradă înţelegeau exact sentimentele regelui.

„Aş fi avut multe să le spun, dar atunci parcă toate se strânseseră într-un singur gând - că fiecare român ar trebui să-şi închipuie ce ar fi simţit el dacă i s-ar fi întâmplat să se întoarcă în ţară după patruzeci şi cinci de ani de absenţă forţată”, mărturisea regele Mihai (Convorbiri cu Mihai I al României, Mircea Ciobanu, Humanitas, 1992).

„Sunt atât de bucuros că această vizită a coincis cu sărbătorile Paştelui. Paştele, prin Învierea Mântuitorului nostru, sunt convins că va fi şi Învierea ţării româneşti. Cu noi este Dumnezeu! Victorie! Sunt sigur şi ştiu că România va reînvia şi va renaşte. Monarhia salvează România. Cu toate că am fost departe de voi 45 de ani, nu v-am uitat niciodată şi vă iubesc din toată inima. Vă iubim, vă iubim!” - sunt cuvintele pe care Regele Mihai le-a adresat atunci mulțimii.

Cine a contribuit la întoarcerea Regelui și de ce

Prezenţa regelui Mihai în România în 1992 s-a datorat unei intervenţii directe, cu scop precis a Bisericii Ortodoxe Române. Sinodul îşi propusese să canonizeze doi sfinţi români: domnitorul dreptcredincios Ştefan cel Mare, înmormântat la Putna, şi martirul Constantin Brâncoveanu, care se află sub lespedea din Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Pentru ca regulile de canonizare să fie îndeplinite era nevoie ca un cap încoronat să îngenuncheze la fiecare dintre cele două morminte. Patriarhul Teoctist constatase că în registrul atemporal al Bisericii abdicarea forţată din 1947 nu are nici o valoare.

Dar odată facută proba popularităţii Regelui, Mihai I a fost din nou ţinut la distanţă. Abia în timpul mandatului lui Emil Constantinescu, în 1997, Regele Mihai a primit din nou paşaport românesc.

Dar discuţia despre legitimitatea conducerii României a fost din nou amânată. În martie 2001, la inaugurarea Muzeului Naţional de Artă, fostul Palat Regal, restaurat după distrugerile de la Revoluţie, Regele a venit la Bucureşti, la invitaţia lui Ion Iliescu, devenit din nou preşedintele Republicii.

Întâlnirea Regelui Mihai cu Ion Iliescu la inaugurarea Muzeului Naţional de Artă a fost dezamăgitoare pentru mulţi. Dar nu a avut o miză financiară. Domeniul Săvârşin a fost dintotdeauna proprietatea privată Regelui, iar retrocedarea domeniului Peleş, în urma unei decizii judecătoreşti, aplicate în 2007, deci în mandatul lui Traian Băsescu, a fost şi a rămas incompletă. RAPPS deţine şi acum Foişorul, vila de pe unde s-a născut Regele Mihai în 1921. Retrocedarea castelului Peleş şi a vilei Pelişor, clădiri ridicate din banii personali ai lui Carol I, nu priveşte obiectele din interior, deşi ele, ca şi întregul domeniu, nu au fost niciodată proprietatea statului român, altfel decât prin naţionalizarea comunistă. În plus, regele Mihai a deschis Peleşul şi Pelişorul publicului.
Miza - ratată - a discuţiilor cu Ion Iliescu a fost cu totul alta. S-a putut întrezări pentru români peste un deceniu, când la împlinirea vârstei de 90 de ani, Regele Mihai s-a adresat - în sfârşit - naţiunii de la tribuna Parlamentului.

Octombrie 2011, discursul regelui în Parlament

„Politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului”, spunea regele în discursul rostit în Parlament în octombrie 2011.

„Cel mai puternic discurs care s-a ţinut în Parlamentul României în ultimul 27 de ani. De fapt singurul discurs care merită acest nume. Când în sala aceea în care 80% erau antimonarhişti, da, şi care a amuţit. Majestatea naturală a Regelui şi cuvintele pe care le-a rostit au tăiat respiraţiile. Toată lumea înţelege că am fi putut fi şi demni, şi curaţi, şi oameni de succes şi o ţară bună şi o ţară privită bine”, comentează istoricul și scriitorul Stelian Tănase.

„Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare. România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii. Regina şi cu mine, alături de familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre”, promitea, în același discurs, Regele Mihai.

„Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie”, sublinia fostul suveran al României.

„Regele a rămas un exclus în ţara lui până a murit. S-au găsit diverse formule, aşa, care să salveze aparenţele. Dar regele nu a fost pe tron. Nu s-a purtat o discuţie dacă e bine să optăm pentru monarhie sau pentru republică”, spune Stelian Tănase.
- Dvs. nu credeţi în reconcilierea despre care s-a spus că a avut loc în anii 2000?
- Nu a avut loc nici o reconciliere. A fost un pariu politic pe care Iliescu a vrut să îşi spele faţa. Iar regele, care era un înţelept, îi cunoştea pe bolşevici din 1945, '46, '47, a ales răul cel mai mic. A ales o formulă în care să nu existe un conflict. Ţara nu are nevoie de conflicte. Problema era să se aşeze la masă şi să îi spună Iliescu sau oricine altcineva: Când discutăm despre situaţiei României? Când discutăm despre cum este ea guvernată? Când discutăm dacă facem un regim de monarhie constituţională sau un regim republican? Asta era discuţia esenţială. Ea nu s-a purtat nici cu regele, nici cu alţi factori, spune Stelian Tănase.

România a fost primită în NATO în 2004. Arhivele vor arăta, probabil peste mulţi ani, cât de mult a cântărit atunci în balanţa aliaţilor nord-atlantici cuvântul Regelui. La 5 decembrie 2017, la moartea regelui Mihai I, suveranul care i-a înfruntat deopotrivă şi pe Hitler, şi Stalin, drapelul românesc de la sediul NATO a fost coborât în bernă.
În cele trei zile de doliu naţional, zeci de mii de oameni s-au închinat la catafalcul Regelui. Au venit la Bucureşti capete încoronate. Un copil a fost întrebat ce a înţeles. A răspuns: „A murit Regele şi am rămas cu comuniştii”.

(Autor: jurnalist ELENA VIJULIE)

Pe aceeași temă