A murit actrița Aimée Iacobescu, cunoscută pentru rolul Domniței Ralu

Data actualizării: Data publicării:
actrita-aimee-iacobescu-decizie-radicala-pentru-a-supravietui-410479

Aimée Iacobescu, cunoscută în special pentru rolul Domniţei Ralu din seria „Haiducii“, a murit astăzi la vârsta de 71 de ani. Actriţa suferea de cancer.

Aimée Iacobescu a absolvit Secţia de Actorie a Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ din Bucureşti (IATC) în 1968.

Fiică a unui farmacist, colonel de armată, a intrat la Actorie deja din primul „foc“, împreună cu fratele ei geamăn, Dorel Iacobescu, deşi locurile erau extrem de puţine, mai ales pentru fete.

Aimée Iacobescu a jucat pe scena Teatrului Naţional vreme de 40 de ani, din 1968 până în 2008.

Actrița a fost protejata scriitorului Eugen Barbu, a filmat cu regizorul Dinu Cocea şi a devenit apoi preferata inginerului-regizor Sergiu Nicolaescu.

A rămas în amintirea publicului cu rolul Domniţei Ralu.

Ion Iliescu i-a conferit artistei Aimée Iacobescu la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

A jucat în filmele:

  • De-aș fi... Harap Alb (1965)
  • Haiducii (1966), regia Dinu Cocea

  • Șapte băieți și o ștrengăriță (1967), Bernard Borderie, coproducție cu Franța

  • Răpirea fecioarelor (1968), regia Dinu Cocea

  • Haiducii lui Șaptecai (1971) - Domnița Ralu, regia Dinu Cocea

  • Zestrea domniței Ralu (1971) - Domnița Ralu, regia Dinu Cocea

  • Săptămâna nebunilor (1971) - Domnița Ralu, regia Dinu Cocea

  • Cu mâinile curate (1972) - Charlotte, regia Sergiu Nicolaescu

  • Nu filmăm să ne-amuzăm (1975) - Lucia, regia Iulian Mihu

  • Osînda (1976) - Magda Pârâianu, regia Sergiu Nicolaescu

  • Revanșa (1978), regia Sergiu Nicolaescu

  • Ultima noapte de dragoste (1980), regia Sergiu Nicolaescu

  • Dumbrava minunată (1980) - Sora Soarelui, regia Gheorghe Naghi

  • Cuibul de viespi (1987) - Jenny Valeriu / Amy Andronache, regia Horea Popescu

  • Detectiv fără voie (serial TV, 2001), regia Sergiu Nicolaescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri