Autorizații expirate, piese neomologate, reparații neverificate. RAR: Un service auto din trei își păcălește clienții

Data publicării:
masina service-1

Unul din atelierele verificate de RAR funcţionează ilegal de câteva luni. Acest lucru presupune ca reparaţiile să nu aibă nicio garanţie, iar mecanicii să nu-şi asume eventualele accidente la care-i expun pe şoferi.

Inspectorii Registrului Auto Român au pus lacătul pe atelierele cu probleme.

„Se va aplica o sancţiune contravenţională, o amendă, plus se va opri activitatea până la intrarea în legalitate”, spune Adrian Bucan, inspector al Registrului Auto Român.

Niciunul dintre patronii verificaţi nu respecta legea. Deşi din 19 septembrie este obligatoriu să aibă stand de verificare a sistemului de frânare, acesta lipsea cu desăvârşire. Chiar şi aşa, mecanicii fac reparaţii la frâne, dar fără să le poată verifica dacă funcţionează.

Iar lista neregulilor continuă.

„Utilizarea de componente neconforme, neefectuarea verificărilor finale după intervenţia pe sistemele care concură la siguranţa circulaţiei, lipsa garanţiilor, lipsa autorizaţiei tehnice de funcţionare”, spune Mihai Dogărescu, şeful departamentului Supraveghere Piaţă al RAR.

Astfel de service-uri înlocuiesc defecţiunile automobilelor cu pericolele grave pe autostrăzi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri