BIZAR. Contractul Bechtel, negociat și reziliat în familie

Data publicării:
ana diculescu sova - 4076083-Mediafax Foto-Stefan Micsik-1

Mama ministrului, Ana Diculescu Şova, a reprezentat interesele companiei Bechtel încă din 2003, când americanii au negociat contractul cu Ministerul Transporturilor, condus pe atunci de Miron Mitrea. Firma de avocatură din care face parte se numeşte Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen. Din partea Ministerului Transporturilor a participat la negocieri avocata Simona Neagu, pe care, din 2006, o găsim angajată la firma mamei ministrului. Din 2008, ea devine partener la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen.

Citiți și: IMPARȚIAL. Ana Diculescu Șova: „Accesul la un act de justiție trebuie să-ți fie limitat”

În 2005, când are loc prima renegociere a contractului, intră în scenă biroul de avocatură Raţiu&Raţiu, ca reprezentant Companiei de Autostrăzi. Adrian Raţiu l-a avut partener pe Dan Şova în firma de consultanţă juridică Șova, Raţiu şi Asociaţii, înfiinţată în 1997. Firma nu mai există, iar la numărul de contact afişat pe site răspunde o altă firmă, Cernov şi asociaţii.

Avocatul Radu Cernov a fost şi el asociat cu Dan Şova, în firma Şova şi Asociaţii, înfiinţată tot în 1997, la care a lucrat o perioadă şi Victor Ponta. Printre cele mai controversate şi mai bănoase contracte ale acestei firme se numără cele cu complexele Rovinari şi Turceni. Acum două luni, premierul l-a numit pe Dan Cernov în Consiliul de Adminstraţie al Transgaz.

Cine a reziliat contractul

În negocierile pentru rezilierea contractului, de o parte şi de alta a baricadei s-au aflat casa de avocatură Raţiu&Raţiu, adică fostul partener al ministrului, şi avocaţii americanilor, printre care Ana Diculescu Şova, mama ministrului.

Formal, Dan Şova nu se află în conflict de interese. Potrivit declaraţiei de interese, s-a retras din toate firmele şi nu are afaceri cu statul.    

Citiți și: E OFICIAL. Dan Șova a reziliat contractul cu Bechtel International

Ana Diculescu Șova, considerată unul dintre cei mai buni avocați ai României 

Ana Diculescu Șova este senior partener al firmei de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Peterson, căreia i s-a alăturat în anul 2001.

Conform CV-ului postat pe site-ul firmei, Ana Diculescu Șova a reprezentat clienții NNDKP în toate procesele majore din România.

Este absolventă a Facultății de Drept a Universității București și membru al Baroului București.

Potrivit portalului de profil Bizlawyer, a reprezentat importante companii străine printre care Otto Wolff Handelgesellschaft GmbH, Thyssen Krupp Steel AG, care a avut pe rol cel mai vechi proces din România, Bechtel, Roșia Montana Gold Corporation sau Tenaris.

A fost consilier și membru al Comisiei Permanente a Uniunii Avocaților din România și consilier al Baroului București și a ocupat și funcția de judecător ad-hoc la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Ana Diculescu Șova este căsătorită cu poetul și criticul literar Coman Șova și este mama vitregă a lui Dan Șova, actualul ministru delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine.

Citiți și: Dan Șova: Mama mea vitregă nu a fost implicată în rezilierea contractului Bechtel 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate