Elev lovit de un profesor chiar în timpul unei acțiuni despre violența în școli. În curtea liceului erau și polițiști

Data publicării:
elev suparat in curtea scolii
Elev din Hunedoara lovit de un profesor FOTO: Getty Images

Un elev de la Liceul „Matei Corvin” din Hunedoara a reclamat la Poliție un profesor care l-ar fi strâns de gât. Incidentul s-a petrecut chiar în momentul în care liceul găzduia o acțiune despre violența în școli, iar în curte erau mai mulți polițiști.

Elevul de 16 ani s-a dus direct la polițiștii care se aflau în curtea unității de învățământ și le-a spus că a fost agresat de profesor.

În primă fază, aceștia au aplanat conflictul, apoi Poliția Municipiului Hunedoara a întocmit dosar de cercetare penală pentru loviri sau alte violențe.

În urma primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că elevul ar fi pătruns într-o altă sală de curs pentru a căuta un prieten, fără a observa prezența profesorului care susținea ora, iar la solicitarea acestuia de a părăsi sala de curs, ar fi avut un comportament neadecvat, fapt care l-a determinat pe profesor să recurgă la forță, pentru a-l scoate din sala de curs”, transmite Poliția Hunedoara.

Elevul s-a dus la Unitatea de Primiri Urgențe, unde în urma consultului a primit diagnosticul de „contuzie latero-cervicală”.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine plătește când ești inundat de vecinul de sus. Mulți români care stau la bloc nu cunosc legea
Digi FM
Reguli noi pentru turiști în Grecia și amenzi de până la 3.000 de euro. Ce nu mai ai voie să faci din această...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și...
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...