NEÎNȚELEGERI PSD-PNL. Negocierile pentru funcțiile din Parlament sunt suspendate

Data publicării:
13122012 20tensiuni-38478

ACTUALIZARE 18.00. Cel mai probabil, discuțiile vor fi reluate mâine.

Disputa dintre reprezentanţii PSD şi cei ai PNL a survenit pe fondul discuţiilor în ceea ce priveşte atribuţiile comisiilor de specialitate, care ar urma să fie configurate pe modelul Comisiei Europene, pentru a fi corelate cu viitoarea structură a Guvernului.

Social-democrații ar dori o suplimentare a numărulului a numărului de comisii, ceea ce nu a convenit liberalilor.

Unul dintre senatorii PNL, Dan Radu Rușanu, s-a arătat nemulţumit de propunerea social-democraţilor, inclusiv de denumirea unor comisii de specialitate.

În plus, potrivit Mediafax, liberalul ar fi contestat faptul că ar urma să fie înfiinţată o comisie parlamentară suplimentară faţă de numărul actual.

„Nu sunt probleme deosebite, sunt fleacuri”, a comentat un alt participant la negocieri.

Negocierile au fost suspendate pentru ca liberalii să-şi consulte colegii de partid.

Negocierile s-au desfăşurat în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, unde au mai venit secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Ioan Chelaru, precum şi secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, dar şi Dan Radu Ruşanu, Mihai Voicu şi Mario Oprea.

________________________________

Este a doua rundă de negocieri în Parlament pentru împărţirea funcţiilor în noul Legislativ. Liderii USL negociază cu formațiunile alianței, cu grupul minorităților și al UDMR, pozițiile in biroul permanent și în comisiile parlamentare.

Este o miză foarte mare, pentru că cine deține mai multe funcții în Parlament face practic agenda. Poate vota sau pune cu prioritate anumite legi pe ordinea de zi pentru a fi votate, iar pe altele le poate ține în loc mai mult timp.

Sunt și avantaje financiare. Cine deține o funcție în cadrul comisiilor sau în biroul permanent are și o indemnizație mai mare.

Rezultatul negocierilor este unul previzibil, pentru că numărul de funcții va fi direct proporțional cu procentul obținut de fiecare partid în alegeri.

Este de așteptat ca Valeriu Zgonea să rămână președinte la Camera Deputaților, iar Crin Antonescu la Senat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri