Un bărbat care și-a înjunghiat fosta iubită a fost găsit de polițiști mort pe calea ferată

Data publicării:
politist
Agent de poliție.

Un bărbat de 47 de ani, din Albești, județul Botoșani, căutat de polițiști după ce, vineri dimineața, și-a înjunghiat fosta concubină, a fost găsit mort. Acesta s-a aruncat în fața trenului Dorohoi – Botoșani, potrivit Mediafax.

Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Poliției Botoșani, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că bărbatul de 47 de ani, din localitatea Albești, era căutat de poliție, după ce, de dimineață, și-a înjunghiat fosta concubină.

„Era căutat de organele de poliție întrucât era bănuit de comiterea unei fapte de lovire sau alte violențe produse pe raza localității Albești asupra unei femei de 45 de ani, o fostă concubină a acestuia. Întrucât se sustrăgea cercetărilor, acesta a fost căutat de către organele de poliție pe raza localității de domiciliu, fiind identificat pe calea ferată, decedat. S-a stabilit faptul că acesta a fost surprins și accidentat de către trenul care circula pe ruta Dorohoi – Botoșani”, a spus Nenișcu.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările în care sa produs evenimentul.

Femeia a fost înjunghiată când era pe câmp, la muncă

Înainte de a lua decizia de a se sinucide, bărbatul și-a înjunghiat fosta concubină, care era la munci agricole, pe un teren de pe raza localității Albești. Rănită grav în zona gâtului și a capului, femeia a sunat, în jurul orei 9.30, la 112, pentru a reclama fapta și autorul.

Individul a fugit și a fost găsit, câteva ore mai târziu, decedat.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri