VIDEO. Amintirile dureroase de la protest

Data publicării:
marturii protestatari

La cinci zile de la protestul care s-a încheiat cu sute de victime, apar în continuare mărturii ale oamenilor din piaţă. Protestatarii povestesc întâmplări din ambulanţă, din mijlocul mulţumii, dar şi din confruntarea directă cu jandarmii.

Cristina Ilie plânge în timp ce vorbește. „Nu, a fost groaznic, groaznic. Atunci am conştientizat că dacă am venit cu un gând paşnic în faţa unor astfel de oameni, nu are nicio valoare”, spune femeia.

Cristina a protestat vineri seară în Piaţa Victoriei, alături de fata ei. Povesteşte că toată lumea din jur era paşnică, nu exista niciun motiv de îngrijorare, până la un moment dat. O minge cu gaz a lovit-o în jurul coastelor şi i-a ars bluza.

„Eu sunt astmatică și mi-a declanșat crizele, nu știu ce s-a întâmplat după. Până am leșinat, fata striga după ajutor şi am simtit când cineva m-a luat, restul nu știu să vă spun, am ajuns în ambulanţă”, povestește Cristina.

Imediat după, a fost transportată la Spitalul de Urgenţă, unde a primit îngrijiri până la 3 dimineaţa.

„Chiar dacă au trecut trei zile, eu încă am dureri în piept”, mărturisește femeia.

Despre momente de groază povesteşte şi Andreea. Şi ea a ieşit în Piaţă cu gândul de a protesta paşnic, dar îşi aminteşte că la un moment dat lucrurile au luat o turnură neaşteptată.

„A fost un şoc pentru mine, în primul rând psihic, dar și fizic, pentru că la un moment dat, în jurul orei 20.30, grenadele au început să fie aruncate în mijlocul mulțimii paşnice”, își amintește Andreea Sofonea.

Din cauza gazelor lacrimogene, Andreea a avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Mi s-a făcut rău instant, pe lângă ochii înlăcrimați și gheara în gât, am amețit, 20 de minute am stat cu masca de oxigen pe faţă”, relatează femeia.

Nu este primul protest la care participă, însă spune că atitudinea jandarmilor i s-a părut şocantă.

Duminică, pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române , a apărut o poză cu un jandarm şi doi copii discutând. Descrierea fotografiei este următoarea: „Așa am început seara, așa vrem să o continuăm!”. Copiii din poză sunt ai Andreei , iar ei i-au spus o altă poveste.


„Când am văzut poza, zic: ce ai arătat aici către jandarmi? Și spune: l-am întrebat de ce apără Guvernul și nu pe oamenii care protestează. Nu mă deranjează că au vrut să dea dovadă de dialog cu nişte copii, mă deranjează că puteau să spună ce le au reproșat copiii”, spune Andreea.

Vlad a ajuns la protest după-masă. Nici el nu s-a gândit când a plecat spre Piaţa Victoriei ce avea să urmeze.

Vlad Cioplea – fotograf: „Pe la un 6 fără am plecat prin mulţime. Pe măsură ce mă apropiam de Palatul Victoria și de gardul jandarmilor, am început să văd oameni agitaţi, femei care plângeau, copii cu faţa acoperită”.

A început să facă poze şi nu şi-a dat seama că de fapt se afla în mijlocul desfăşurării de forţe.

„Am pus aparatul la ochi și s-a tăiat filmul. Concluzia e că am intrat într-un jet puternic de gaz lacrimogen, mi s-a făcut rău, mă sufocăm, nu puteam să mai respir. A apărut prietena mea cu un tip, nu-mi aduc aminte, mi-a dat cu o soluție pe față care neutraliza”, a povestit Vlad Cioplea.

În urma protestului de vineri seara, peste 400 de protestatari au avut nevoie de îngrijiri medicale.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 1.950 lei în 2026. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă