Familia polițistului ucis va fi despăgubită cu 20.000 de euro

Data actualizării: Data publicării:
Cristian Amariei politistul ucis
Polițistul Cristian Amariei a fost ucis pe 2 iunie, în timpul misiunii de a-l prinde pe Ionel Marcel Lepa.

Familia polițistului omorât în misiune la Timișoara va primi 20.000 de euro despăgubire. Banii vor fi plătiţi de ministerul de Interne. Sindicaliștii din poliţie atrag însă atenția că suma este mult prea mică şi că legea ar trebui modificată în aşa fel încât rudele celor căzuţi la datorie să primească mai mulţi bani, mai ales că numărul atacurilor asupra oamenilor legii creşte de la an la an.

Cosmin Andreica - președintele Sindicatului Europol: MAI se va deconta față de familie și a achitat o despăgubire de doar 20.000 de euro pentru viața polițistului, asta în timp ce viața unui urs brun braconat costa 40.000 de euro. Cam asta este valoarea polițistului român în România.

Valoarea despăgubirii pentru poliţiştii căzuţi la datorie în misiuni se acordă în baza unei Hotărâri de Guvern emise în urmă cu 10 ani. De atunci, nimic nu s-a schimbat, spun sindicaliştii.

Cosmin Andreica - președintele Sindicatului Europol: Trebuie ca în momentul în care polițistul își riscă viața, să știe că în spatele lui stă un minister care îl apară și o legislație de care va putea beneficia în situația unei astfel de tragedii. Mai mult ca sigur familia nu va putea accesa sub nicio formă o sumă mai mare din partea MAI, nici în instanţă, nici pe baza actelor normative în vigoare.

Copiii poliţistului vor putea să ajungă în şcolile militare fără examen şi soţia lui va putea fi încadrată în structurile MAI.

Cristian Amariei avea 43 de ani, era căsătorit şi avea 2 copii. El a fost victima unei misiuni prost organizate, după cum recunoaşte chiar comandantul Poliţiei Române.

Ioan Buda - comandantul IGPR: Au fost câteva nereguli care au fost în organizarea misiunii. Colegii mei de la București sunt la Timișoara, controlul este în desfășurare.

Un caz similar a avut loc la Suceava, în urmă cu doi ani. Un poliţist a fost atacat cu sabia de infractorul pe care îl căuta, dar a scăpat cu viaţă. Agentul de la trupele speciale nu purta cască de protecţie şi a fost grav rănit.

Pentru că a fost rănit grav, poliţistul a fost trecut în rezervă. A primit atunci 8.000 de euro. Ministerul de Interne spune că a schimbat legea, iar agentul de la trupele speciale a devenit primul poliţist care primeşte bani pentru decontarea tratamentului şi a spitalizării chiar şi după pensionare.

Până acum, ministerul a plătit 27.000 de euro.

Şeful celui mai mare sindicat din poliţie spune însă că ministerul are multe de rezolvat pentru a avea grijă de angajaţii săi.

Dumitru Coarna - lider SNPPC: Am avut un politist Titu venit de la fața locului, cercetare pe timp de noapte, sediul poliției, neavând oameni suficienți, a rămas la serviciu, accident vascular, moarte în spital, nu i-au acordat nicio sumă de bani, spunând că nu e în legatură cu serviciu, e un sistem păcătos abuziv. Nu se va schimba nimic, vom merge la fel!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cutremur puternic în România! A avut loc în urmă cu scurt timp, românii au intrat în panică
Digi FM
Imagine de la piscina unde s-a prăbușit Felix Baumgartner. O martoră face declarații: "A căzut rapid, apoi am...
Pro FM
Milionarul surprins cu angajata la concertul Coldplay riscă un divorț de zeci de milioane de dolari. Ce prim...
Film Now
35 de ani de la "Ghost", cel mai mare succes al anului 1990. Scene memorabile, povești din culise și...
Adevarul
Povestea halucinantă a evreilor care l-au susținut pe Hitler la putere: îl vedeau drept salvatorul nației și...
Newsweek
Cu ce pensie rămân pensionarii după ce vor plăti impozit și CASS? Pierderile ajung și la 800 lei
Digi FM
"A început să se rotească haotic, ca un titirez". Mărturisirea unei femei care a văzut când Felix Baumgartner...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
O nouă versiune a filmului „Basic Instinct”, în lucru. Originalul cu Sharon Stone și Michael Douglas a avut...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra