Florin Cîţu: Persoanele care s-au tratat acasă, dar sunt în baza de date DSP vor primi certificat COVID

pasaport covid
Certificatele verzi de călătorie vor fi folosite în UE din această vară. Foto: Profimedia Images

Premierul Florin Cîţu a declarat că persoanele care au trecut prin boală tratându-se acasă, dar sunt în baza de date a direcţiei locale de sănătate publică vor fi incluse în certificatul digital COVID.

"Am întrebat şi eu acest lucru, să ştiţi. Mi s-a spus că nu putem să includem decât persoanele care sunt în baza de date. Deci, dacă s-au tratat acasă, dar ele sunt în baza de date şi ştim că au avut, au trecut prin boală, vor fi incluse în aceste... Dar dacă sunt persoane care au trecut prin boală şi nu ştiu, atunci nu pot să fie în baza de date. Deci acelea care s-au tratat acasă sunt acolo. Dar pentru toată lumea soluţia cea mai simplă este vaccinarea. M-am vaccinat şi apoi nu mai există astfel de probleme", a explicat Florin Cîţu într-o conferință de presă, întrebat cum vor fi incluse în evidenţe persoanele care au trecut prin boală, dar s-au tratat acasă.

Întrebat de unde se va şti totuşi dacă au trecut prin boală anumite persoane având în vedere că s-au tratat acasă şi dacă în astfel de cazuri e suficientă dovada cu un test PCR pozitiv, premierul a răspuns: "De obicei, când te tratai acasă şi aveai simptome, sunai la DSP şi te lua în evidenţă şi aşa mai departe, deci exista acea procedură".

"Dacă nu ai sunat la DSP, atunci nu există o dovadă că ai trecut prin boală. Pentru că este şi reversul medaliei - unii o să spună că au trecut prin boală, dar nu au trecut prin boală şi atunci trebuie să avem exact documentat", a completat Cîţu, potrivit Agerpres.

De asemenea, întrebat despre faptul că există persoane care au prezentat simptome COVID, au chemat ambulanţa, au fost testaţi pozitiv, dar nu apar în evidenţele DSP, şeful Executivului a afirmat: "Nu am un răspuns în acest moment".

"Când am discutat despre persoanele care au trecut prin boală mi s-a spus că vom folosi baza de date, este singurul lucru pe care îl avem, cert, clar. Persoanele pe care le avem în baza de date. Aplicaţia se va lega de aceste baze de date şi va lua informaţiile direct pentru fiecare persoană. Dacă există cazuri speciale, documentate, de persoane care au avut boala, putem să vedem cum să fie introduse. Deci, asta nu am discutat, şi dacă există astfel de situaţii ar fi bizar să nu existe în baza de date dacă au avut boala, ar trebui ca toate persoanele să fie în baza de date. Dacă există totuşi astfel de scăpări, cu siguranţă le vom remedia, vom găsi o soluţie. Dacă undeva există această documentare, o să fie foarte simplu. (...) Dacă sunt cazuri singulare, că nu cred că sunt foarte multe, vom vedea cum putem să ajustăm aplicaţia sau să fie introduşi, după aceea, manual poate, în aplicaţie", a explicat Florin Cîţu. 

Citește și: Cîțu anunță un program prin care drumurile comunale să fie finanțate de la buget. Prioritate vor avea localitățile cu apă și canalizare

Editor : B.P.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate