Fraudă online prin intermediul unor „citaţii” trimise în numele Poliţiei Române sau al Interpol. Avertismentul polițiștilor

Data publicării:
Fraudă online.
Fraudă online. Foto: Profimedia

Poliţiştii avertizează că în mediul online se foloseşte o nouă metodă prin care infractorii încearcă să intre în posesia datelor unor persoane. Este vorba despre mesaje trimise online sub forma unor „citaţii”, care poartă sigle şi înscrisuri ale Poliţiei Române sau ale Interpol şi prin care sunt solicitate date personale sau chiar sume de bani, în caz contrar destinatarii fiind ameninţaţi că pe numele lor vor fi emise mandate de arestare, potrivit News.ro.

„În mediul virtual circulă mai multe mesaje spam, care evident sunt expediate de persoane certate cu legea, prin care destinatarii sunt informaţi că fac obiectul unor proceduri judiciare ale Poliţiei. Acest tip de fraude online, prin care anumite persoane îşi atribuie identitatea unor lucrători din cadrul structurilor de poliţie, ţintesc furtul de date personale, conturi bancare, etc. Citaţiile online poartă siglele şi înscrisurile Poliţiei Naţionale şi/sau Interpol şi sunt semnate de persoane cu funcţii de conducere, destinatarii fiind ameninţaţi cu „emiterea unui mandat de arestare”, dacă nu răspund mailului iniţial cu „transmiterea datelor personale””, se arată într-un comunicat al IPJ Braşov.

Poliţiştii precizează că, prin accesarea link-urilor care sunt ataşate mesajelor iniţiale, destinatarii oferă infractorilor acces către datele lor cu caracter personal.

„Există cazuri în care este solicitată chiar plata unor sume de bani, cu titlu de amendă penală, într-un termen scurt, pentru evitarea demarării unor proceduri judiciare şi emiterea unui mandat de arestare preventivă! Greşelile gramaticale şi de exprimare în limba română pot fi un indiciu că în spate ar putea fi infractori cibernetici”, adaugă sursa citată.

Într-un astfel de mesaj, destinatarul este anunţat că face obiectul unor proceduri judiciare de ciberpornografie, exhibiţionism, pedofilie şi a primit „citaţia” în urma unui „sechestru informatic prin infiltrare cibernetică”, demers care a fost „autorizat”.

Destinatarului mesajului i se cere să se facă „auzit prin e-mail” scriind „justificările”, „într-un termen strict de 72 de ore”, pentru ca aceste justificări să fie „examinate şi verificate în vederea evaluării sancţiunilor”. Destinatarul este anunţat că, în cazul în care nu procedează astfel, riscă să primească un mandat de arestare şi numele său să fie introdus pe lista infractorilor sexuali.

Poliţia Braşov le recomandă celor care au primit aceste gen de mesaje să nu dea curs solicitărilor, să nu acceseze mesajele „spam”/sms-uri nesolicitate, să nu şteargă mesajele şi să se adreseze celei mai apropiate secţii de Poliţie şi să verifice mereu sursa reală a mesajelor, înainte de a efectua o acţiune care se poate dovedi maliţioasă pentru datele personale sau dispozitivele folosite.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Micile obiceiuri care îți pot aduce mii de euro în plus la pensie. Ce fac diferit oamenii care reușesc să...
Newsweek
Casa de Pensii, mesaj către pensionari: Mai repede vă face dreptate instanța decât noi. Banii se iau mai ușor
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
De ce dorm câinii atât de mult? Un medic veterinar explică adevăratul motiv și semnele care ar trebui să te...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...