Curtea de Justiţie a UE, despre limitele în care pot fi folosite înregistrările de pe camerele de supraveghere video

Directiva permite, totuși, evaluarea interesului legitim al acestei persoane de a-și proteja proprietatea, sănătatea și viața, precum și cele ale familiei sale.

Directiva privind protecția datelor cu caracter personal permite, în principiu, prelucrarea unor astfel de date numai dacă persoana vizată și-a dat consimțământul. Cu toate acestea, directiva nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate de către o persoană fizică în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice.

Speţa de la care a pornit analiza judecătorilor

Familia Rynes și familia sa au făcut obiectul mai multor atacuri din partea unui necunoscut, și, în plus, geamurile locuinței acestora au fost sparte în mai multe rânduri. În urma acestor agresiuni, familia a instalat pe locuință un sistem de supraveghere video care filma intrarea în această locuință, drumul public, precum și intrarea în locuința situată vizavi.

În noaptea de 6 spre 7 octombrie 2007, un geam al locuinței în discuție a fost spart cu o aruncătură de praștie. Datorită înregistrărilor realizate de sistemul de supraveghere video, care au fost predate poliției, au putut fi identificați doi suspecți împotriva cărora au fost inițiate proceduri penale.

Unul dintre suspecți a contestat totuși caracterul legal al prelucrării datelor înregistrate de sistemul de supraveghere video, în fața Oficiului pentru protecția datelor cu caracter personal, care a constatat că familia Rynes încălcase efectiv normele în materie de protecția datelor cu caracter personal și i-a aplicat o amendă.

În acest sens, Oficiul a subliniat, printre altele, că datele suspectului fuseseră înregistrate fără acordul acestuia, pe când se afla pe drumul public.

Sesizată, în recurs, cu litigiul respectiv, Curtea Administrativă Supremă, Republica Cehă, solicită Curții de Justiție să stabilească dacă înregistrarea realizată în vederea protejării vieții, a sănătății și a proprietății constituie o prelucrare a datelor neacoperită de directivă, pentru motivul că această înregistrare este efectuată de o persoană fizică în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice.

Decizia CJUE

În hotărârea pronunțată ieri, Curtea amintește, în primul rând, că noțiunea „date cu caracter personal”, în sensul directivei, include orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă. O persoană identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice.

În consecință, imaginea unei persoane înregistrată de o cameră video constituie o dată cu caracter personal, întrucât permite identificarea persoanei vizate.

De asemenea, supravegherea video care cuprinde înregistrarea și stocarea unor date cu caracter personal intră în domeniul de aplicare al directivei, întrucât constituie o prelucrare automată a acestor date.

În al doilea rând, Curtea constată că excluderea prevăzută de directivă în legătură cu prelucrarea datelor efectuată de o persoană fizică în cursul unor activități exclusiv personale sau domestice trebuie interpretată în mod strict.

Astfel, o supraveghere video care se extinde la spațiul public și care, în consecință, este îndreptată în afara sferei private a persoanei care efectuează prelucrarea datelor, aceasta nu poate fi considerată drept o activitate exclusiv „personală sau domestică”.

În același timp, în aplicarea directivei, instanța națională trebuie să țină seama că dispozițiile acesteia permit să se evalueze interesul legitim al operatorului de a-și proteja proprietatea, sănătatea și viața, precum și pe cele ale familiei sale.

Mai concret, în primul rând, prelucrarea datelor cu caracter personal poate fi efectuată fără acordul persoanei vizate, în special când această prelucrare este necesară pentru realizarea interesului legitim al operatorului. În al doilea rând, informarea unei persoane cu privire la prelucrarea datelor sale nu este necesară, în cazul în care această informare se dovedește a fi imposibilă sau implică eforturi disproporționate. În al treilea rând, statele membre pot restrânge domeniul obligațiilor și drepturilor prevăzute de directivă, dacă o astfel de restricție este necesară pentru a salvgarda prevenirea, investigarea, detectarea și urmărirea infracțiunilor penale sau protecția drepturilor și libertăților altor persoane.