Sari la conținut

Diplomatul Silviu Ionescu a fost condamnat la șase ani închisoare cu executare

FOTO: MEDIAFAX

Silviu Ionescu fusese condamnat în primă instanță de Judecătoria Sectorului 3, la 27 martie 2013, la trei ani de închisoare cu executare.

Silviu Ionescu a fost trimis în judecată în 1 iulie 2010, de către procurorii Parchetului instanţei supreme, care l-au acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii.

Cum s-au petrecut lucrurile

Potrivit acuzării, în 15 decembrie 2009, în jurul orei 3.10, Silviu Ionescu, însărcinat cu afaceri "ad interam" al României în Singapore, în timp ce conducea un autoturism Audi A6 aparţinând Ambasadei României, nerespectând culoarea verde pentru pietoni, a accidentat, la o intersecţie semaforizată, două persoane în vârstă de 30 şi, respectiv, 24 de ani, care traversau regulamentar.

Ionescu a părăsit locul accidentului şi a continuat să conducă maşina până la următoarea intersecţie semaforizată, unde, nerespectând, de asemenea, culoarea verde pentru pietoni, a produs un alt accident soldat cu rănirea unei persoane în vârstă de 18 ani. Nici de această dată Ionescu nu a oprit, părăsind locul accidentului şi abandonând maşina într-o zonă industrială a oraşului Singapore, au precizat procurorii.

Una dintre cele trei victime a decedat ca urmare a leziunilor grave ce i-au fost provocate în urma primului accident rutier, celelalte două suferind leziuni.

Ulterior producerii celor două accidente de circulaţie, Silviu Ionescu a sesizat poliţia singaporeză cu privire la faptul că autoturismul Audi A6 a fost sustras din faţa Ambasadei României, după ora 2.00, situaţie neconformă cu realitatea, pe care a susţinut-o şi prin declaraţiile date în faţa autorităţilor judiciare singaporeze, au mai arătat procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe de altă parte, Înalta Curte din Singapore i-a acordat despăgubiri în valoare de 360.000 de dolari lui Bong Hwee Haw - una dintre cele trei victime. Bong, care la vremea accidentului din decembrie 2009 avea 24 de ani, a fost prima victimă care a primit compensaţii pentru rănile suferite.

Prietenul său, Tong Kok Wai, în vârstă de 30 de ani, a murit după zece zile de la accident, iar o a treia victimă, Muhammad Haris Abu Talib, care avea 18 ani, a suferit răni uşoare.

Etichete: Singapore , justitie , închisoare , accidente , silviu ionescu , diplomat roman condamnat

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale