Dosarul „Mită la Hidroelectrica” a fost trimis în instanță

Data publicării:
sediu hidroelectrica mediafax 1

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Ioan Mihăilă, membru în Consiliul de Supraveghere al S.C. Hidroelectrica S.A și consilier al ministrului delegat pentru Energie din cadrul Guvernului României, pentru dare de mită, iar pe Eugen Brădean, membru în Directoratul S.C. Hidroelectrica S.A și coordonator al Direcției de Marketing Furnizare, pentru complicitate la luare de mită și complicitate dare de mită, arată DNA.

Ministrul Constantin Niță a fost audiat de procurori, care aveau unele suspiciuni privind unele infracțiuni de corupție, dar pe numele său nu s-a dispus urmărirea penală.

Conform rechizitoriului, „în cursul lunii octombrie 2013, inculpatul Mihăilă Ioan, în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica S.A și consilier al ministrului delegat pentru Energie din cadrul Guvernului României, a promis suma de 1.400.000 euro unui alt membru din același consiliu (denunțător în cauză – Remus Vulpescu – n.r.), pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea unui contract bilateral pentru perioadă de 4 ani, prin care Hidroelectrica S.A să vândă o cantitate de 7.012.800 MWh energie electrică societății comerciale Energon Power & Gas S.R.L. Cluj”.

Potrivit procurorilor, cantitatea respectivă de energie urma să fie vândută pentru suma de 1.157.112.000 lei (262.980.000 euro), ceea ce ar fi reprezentat condiții defavorabile pentru societatea Hidroelectrica, respectiv un posibil prejudiciu de 175.000.000 lei în dauna societății Hidroelectrica.

Promisiunea de dare de mită a fost făcută cu ajutorul inculpatului Brădean Eugen, membru în Directoratul Hidroelectrica S.A și coordonator al Direcției de Marketing Furnizare din cadrul aceleiași companii.

Suma promisă cu titlu de mită urma a fi disimulată sub aparența unui contract de comision care ar fi fost încheiat de către o firmă off-shore și firma achizitoare a energiei electrice, arată oamenii legii.

Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Supraveghere și Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Mihăilă Ioan. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte și Brădean Eugen.

Eugen Brădean și Ioan Mihăilă sunt în arest din 24 octombrie, conform deciziei Tribunalului București, la propunerea procurorilor DNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri