Motivul pentru care un membru al Casei Regale a României a fost trimis în judecată

Data publicării:
conac poieni

Un membru al Casei Regale a României va ajunge în faţa judecătorilor de la Iaşi. Fiul Principesei Ileana a României şi al arhiducelui de Habsburg este acuzat de procurori de distrugere. Dominic Lothringen de Habsburg nu a avut grijă de conacul din Poieni, care i-a fost retrocedat, şi l-a lăsat să se distrugă bucată cu bucată, spun anchetatorii. Din clădirea istorică a mai rămas un zid şi câteva cărămizi.

Conacul Poieni din judetul Iasi a fost şters de pe lista monumentelor istorice şi din memoria oamenilor. Ansamblul de patru clădiri a fost în administrarea statului timp de 60 de ani. În 2007, a revenit în grija fiilor principesei Ileana, iar peste doi ani s-a încercat vânzarea conacului.

Carmen Ciocan, jurnalist Digi24: O bucată de zid şi câteva cărămizi. Atât a mai rămas din Conacul Poieni. De jur împrejur este doar vegetaţie lasată să crească în voie. Depăşeşte trei metri înălţime şi se întinde pe aproape cinci hectare.

Virgil Băbîi, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Iaşi: În 2009 nici nu ne-am gândit ce soartă va avea acest monument istoric. După ce am înaintat hârtiile către inspectoratul de poliţie, am mers cu ei la faţa locului, să facem constatări, fotografii, ne-am dat seama că distrugerile erau mult mai mari și continuau.

Sorin Iftimi, istoric: Se fac retrocedări fără a se asigura întreţinerea monumentelor. Cel care revendică şi obţine o proprietate are şi obligaţia de a o întreţine, de a o păstra întreagă, mai ales dacă are statut de monument istoric.

La sfârşitul lunii august, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a dispus trimiterea în judecată a prinţului Dominic Lothringen de Habsburg. El este acuzat că, timp de 9 ani, a lăsat clădirea de patrimoniu să se ruineze. Pentru că nu era păzită, din ea s-a furat aproape tot ce se putea.

Monica Palaghia, prim-procuror Parchetul Iași: Se reţine că în perioada 2008 - 2017 inculpatul nu a luat măsurile necesare pentru conservarea şi întreţinerea acestui imobil, ceea ce a dus la aducerea imobilului în stare de neîntrebuinţare, de degradare şi ulterior la distrugere.

Conacul Poieni a fost prima moşie cumpărată de Carol I în Moldova, după 1866, în semn de respect pentru ieşeni, spun istoricii.

Sorin Iftimi, istoric: Proprietatea a jucat un rol important, de exemplu, în Primul Război Mondial, atunci când a avut loc refugiu de la Iaşi, toată ţara era într-o situaţie foarte critică, s-a adunat aici, la Iaşi, o populatie foarte numeroasă. Erau de 4-5 ori mai mulţi locuitori decât de obicei.

Iernile erau atunci cumplite, iar lemnul necesar pentru încălzirea populaţiei a fost asigurat, la dispoziţia regelui Ferdinand, de pe această moşie. După 1947, spaţiul a fost folosit drept secţie exterioară a Spitalului pentru Copii din Iaşi.

Persoanele puse sub acuzare au fost audiate, inclusiv prin cerere de asistenţă judiciară internaţională, fiul principesei Ileana fiind stabilit în alt stat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regele Charles spune că renunțarea la monarhie în Australia este o decizie care aparține poporului australian
Digi FM
Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță în fiecare lună. El și fosta soție s-au despărțit după 20 de...
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
Sharon Stone dezvăluie numele actorului care sărută cel mai bine: E fabulos. Nu l-aș putea compara cu nimeni
Adevarul
De ce trăiesc femeile mult mai mult decât bărbații. Secretele longevității feminine explicate științific de...
Newsweek
În ce orașe s-au băgat banii pe card de alimente cu 3 zile mai devreme? De ce nu au primit toți?
Digi FM
Viața unui român care s-a mutat în Noua Zeelandă. A ajuns acolo cu 450 $, acum are o fermă profitabilă
Digi World
O dieteticiană care lucrează cu bolnavi de cancer, despre alimentele și băuturile pe care nu le consumă...
Digi Animal World
Momentul când un pescar sărută un rechin alb: „E o experiență unică în viață”
Film Now
Winona Ryder, despre alegerile greșite în materie de bărbați: "Ce naiba era în capul meu?" S-a iubit și cu...
UTV
Cu cine isi petrece Mario Fresh timpul in Dubai, dupa despartirea de Alexia Eram