Nou dosar penal pentru George Scripcaru și Aristotel Căncescu

Data actualizării: Data publicării:
george scripcaru mediafax

Procurorii DNA Brașov au început urmărirea penală împotriva edilului George Scripcaru într-un dosar în care este vizat și fostul președinte al CJ Brașov Aristotel Căncescu, ultimul fiind plasat de anchetatori sub control judiciar. Dosarul privește obținerea fără drept a unei suprafețe de teren de 110 mp în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.

george scripcaru mediafax

Atât primarul Brașovului, cât și fostul șef de consiliu județean sunt acuzați de abuz în serviciu. În dosar sunt implicați și un fost consilier județean, Gavril Matei, și administratorul unei societăți comerciale, Lucia Cristina Grama.

În perioada 2013-2014, Aristotel Căncescu (fost membru PNL, actualmente la ALDE), la acel moment președinte al CJ Brașov, s-ar fi înțeles cu Matei Gavril și Lucia Cristina pentru obținerea nelegală a unei suprafețe de 110 mp teren în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov. Terenul era dorit pentru deschiderea unei farmacii în curtea spitalului, locația asigurând un bun vad comercial, mai ales că, până atunci, conducerea unității medicale refuzase să permită amplasarea unei astfel de unități.

„Inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, îndeplinindu-și în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, dar și cu încălcarea prevederilor legale, a făcut demersuri pentru adoptarea și, ulterior, semnarea unei hotărâri prin care s-a aprobat închirierea terenului respectiv, fără existența unei justificări de necesitate și oportunitate în interes public și chiar în lipsa unei solicitări din partea conducerii spitalului”, arată procurorii DNA Brașov.

După adoptarea hotărârii de închiriere, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a organizat, în data de 06 septembrie 2013, licitația publică cu strigare, după ce anterior caietul de sarcini fusese cumpărat de 3 firme controlate de inculpatul Matei Gavril. După ce firma administrată de Lucia Cristina Grama și-a adjudecat licitația, aceasta a înștiințat conducerea spitalului că terenul închiriat urma să fie folosit pentru construcția unei clădiri pentru desfășurarea de activități comerciale.

„Întrucât societatea respectivă nu îndeplinea condițiile pentru obținerea autorizației de construire (nu era titularul dreptului real și bunul făcea parte din domeniul public al județului Brașov), profitând de calitatea de consilier județean și membru al unui partid politic, dar și de susținerea din partea președintelui Căncescu Aristotel Adrian, inculpatul Gavril Matei și-a exercitat influența la nivelul funcționarilor Primăriei Municipiului Brașov în vederea obținerii autorizației de construire, chiar dacă nu erau îndeplinite condițiile legale. Urmare a acestor demersuri, la data de 07 noiembrie 2013, a fost eliberată o autorizație de construire ce a fost semnată printre alții și de suspectul Scripcaru George, în calitate de primar al municipiului Brașov, care cunoștea faptul că aceasta fusese emisă fără să fie îndeplinite condițiile impuse de lege”, mai arată anchetatorii.

Ulterior, construcția realizată de firmă pe terenul închiriat a ocupat abuziv alți 40 de mp din domeniul public. Când situația a fost semnalată CJ Brașov de către conducerea spitalului, Căncescu ar fi făcut presiuni asupra funcționarilor din subordine pentru a modifica contractul inițial în favoarea societății controlate de Matei Gavril, atât prin mărirea suprafeței, cât și pentru acordarea dreptului de a subînchiria spațiul menționat, fără să mai fie adoptată o nouă hotărâre de Consiliu Județean.

Procurorii au decis plasarea lui Aristotel Căncescu sub control judiciar pentru 60 de zile, începând de astăzi. Acesta are obligația să nu comunice direct sau indirect cu persoanele implicate în dosar, să nu părăsească județul Brașov și să se prezinte la poliție conform programului de supraveghere.

În februarie 2016, primarul George Scripcaru a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, inclusiv abuz în serviciu şi instigare la tentativă de abuz în serviciu (ar fi determinat, potrivit procurorilor, funcţionari din instituţia pe care o conduce să-şi exercite defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia încheierii unor contracte cu o anumită firmă).

La rândul său, Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată în luna decembrie 2014 pentru abuz în serviciu, luare de mită, spălare a banilor, trafic de influență și instigare la tentativă la abuz în serviciu într-un dosar legat de reabilitarea aceluiași Spital Județean Brașov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Taxă în plus pentru moștenitorii care amână succesiunea. Cât plătești după doi ani
Digi FM
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Cristina Rus la 45 de ani. A dispărut de ani buni din showbiz, dar s-a revăzut cu Andreea Bănică...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Rusia amenință cu un „război spațial la scară largă" dacă Occidentul blochează constelația rusă Rassvet
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
"Copii de 13-14 ani pe teren, părinţi care se iau la bătaie pe margine". Conflict în tribune între părinți...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Ilona Brezoianu a postat un meaj dur pentru Ian dupǎ ce a urinat pe scenă. „Ești caracter 0 barat”