Testul poligraf îl disculpă pe şeful Poliţiei Balş, acuzat că şi-a hărţuit subalterna

Data publicării:
20130110 20corespolt-43095

Potrivit specialiştilor care l-au testat, este posibil ca Gheorghe Barbu să fi spus adevărul în acest caz. Potrivit legii însă, proba, care a fost cerută în cadrul anchetei demarate de Ministerul de Interne la IPJ Olt, nu poate fi utilizată în dosar.

Anchetatorii îi vor pune întrebări suplimentare atât poliţistului Gheorghe Barbu, cât şi subalternei sale, Melania Renghea, care l-a înjunghiat acum două săptămâni, ca urmare a unui presupus viol.

Miercuri a avut loc reconstituirea evenimentelor din seara în care poliţista şi-a înjunghiat superiorul. Cei doi nu au fost confruntaţi de anchetatori, însă poliţistei i s-a făcut rău şi a fost transportată la Spitalul Judeţean Slatina.

Şeful IPJ Olt, Ion Voicu, nu s-a prezentat la Bucureşti pentru audieri şi se află în concediu medical. În contextul mai multor scandaluri sexuale la nivelul poliţiei, ministrul de Interne Radu Stroea dispus controale în masă în toată ţara, la toate inspectoratele judeţene.

O poveste cu multe dosare penale

Poliţista Melania Renghea a povestit că, de când a intrat în poliţie, colegii s-au purtat foarte urât cu ea, fapt care „a afectat-o” şi „a schimbat-o”. Ea precizează că şeful ei, Gheorghe Barbu, ar fi profitat de avantajele funcţiei pe care o deţine şi a început să o trateze ca pe un obiect. Ea mai spune că, dacă nu se supunea ordinelor, comisarul-şef o ameninţa cu concedierea.

Poliţista, însărcinată în luna a cincea, a fost internată cu o contuzie abdominală la Spitalul Judeţean din Slatina după ce şi-a înjunghiat şeful în abdomen şi în genunchi.

Citeşte şi Poliţista din Balş face dezvăluiri. Ea cere femeilor abuzate de comisarul-şef Gheorghe Barbu să rupă tăcerea

„Din concluziile medico-legale preliminarii, rezultă că Barbu Gheorghe a suferit leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor înţepător şi muşcare, leziuni care necesită pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale şi care nu i-au pus viaţa în primejdie”, a declarat procurorul de caz Adrian Aspra.

După ce, în luna noiembrie, ceruse mutarea din secţia de Poliţie din cauza neînţelegerilor cu superiorul, miercuri seară femeia a venit la locuinţa şefului ei din localitatea Morunglav. L-a chemat la poartă, i-a spus că vrea să-i transmită un mesaj confidenţial, iar la scurt timp a scos un cuţit şi l-a înjunghiat. Agenta l-a şi muşcat de mai multe ori pe comisarul-şef.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt desfăşoară cercetări în urma conflictului dintre cei doi poliţişti, inclusiv acuzaţiile de viol, şantaj şi trafic de persoane aduse comisarului de fosta lui subordonată.

Surse din cadrul Poliţiei Olt susţin că şi soţul femeii ar avea probleme cu legea, fiind cercetat în mai multe dosare penale pentru spargeri în locuinţe. De cealaltă parte, comisarul-şef Gheorghe Barbu a mai fost cercetat penal pentru condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi sustragere de la testele de alcool.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasa Luca Niculescu de la Ministerul Afacerilor Externe. Averea declarată de premierul desemnat
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor după ce Luca Niculescu a fost numit premier. 2 vești pentru pensionari
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...