Dan Motreanu, reacție după menținerea ratingului de țară: „Nu putem reveni la iluzia că există bani fără limită”

Data publicării:
Dan Motreanu.
Dan Motreanu. Inquam Photos / George Calin

Prim-vicepreşedintele PNL, Dan Motreanu, afirmă, sâmbătă, că menţinerea ratingului nu înseamnă că am ajuns la capătul drumului, dimpotrivă, trebuie continuat pentru reducerea deficitului. „Nu putem reveni la iluzia că există bani fără limită şi că statul poate promite la nesfârşit fără ca, într-o zi, cineva să plătească”, a transmis Motreanu.

„Menţinerea ratingului de ţară de către Moody’s, după o decizie similară a Fitch, este o veste bună pentru România. Nu este însă un motiv de relaxare sau de autosuficienţă, ci un motiv în plus pentru a continua ceea ce am început”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, prim-vicepreşedintele PNL, Dan Motreanu.

Potrivit acestuia, pentru o ţară care are nevoie permanentă de finanţare, încrederea investitorilor contează. „Un rating mai slab ar însemna costuri mai mari pentru stat, presiune suplimentară asupra bugetului şi, în cele din urmă, o factură plătită de economie şi de fiecare dintre noi. Faptul că două dintre marile agenţii internaţionale de rating menţin evaluarea României arată că măsurile de corecţie bugetară sunt văzute şi din exterior şi că direcţia este una credibilă”, a mai transmis liberalul.

Motreanu apreciază că cifrele indică aceeaşi schimbare de tendinţă: în primele şase luni ale anului 2026, deficitul bugetar a coborât la 2% din PIB, de la 3,64% în aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Este un început. Atât. Dezechilibrele acumulate în ani nu dispar în câteva luni, iar România nu îşi poate permite nici autosuficienţa, nici revenirea la politica prin care fiecare problemă era amânată şi fiecare cheltuială era transferată generaţiei următoare”, a mai transmis Motreanu.

El afirmă că Guvernul condus de Ilie Bolojan „şi-a asumat decizii dificile tocmai pentru că alternativa era mai periculoasă: deficite tot mai mari, împrumuturi tot mai scumpe şi o economie tot mai vulnerabilă”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„În această situaţie, există o diferenţă fundamentală între opoziţia politică legitimă şi încercarea de a bloca orice măsură de corecţie. PSD a votat alături de AUR moţiunea de cenzură împotriva Guvernului şi continuă confruntarea politică într-un moment în care România are nevoie de stabilitate şi de continuarea reformelor. Critica este firească într-o democraţie. Dar responsabilitatea ar trebui să fie la fel de firească. Nu putem cere simultan reducerea deficitului şi respingerea fiecărei măsuri prin care deficitul poate fi redus”, este de părere Dan Motreanu.

Acesta este de părere că celor „care anunţă zilnic dezastrul economic şi transformă orice măsură dificilă într-un motiv pentru o nouă ofensivă împotriva lui Ilie Bolojan, cele două decizii ale agenţiilor de rating le oferă măcar un motiv de reflecţie: realitatea este mai puţin spectaculoasă decât retorica apocaliptică, dar mult mai importantă”.

„Menţinerea ratingului nu înseamnă că am ajuns la capătul drumului. Dimpotrivă. Înseamnă că trebuie să continuăm. România are nevoie de reforma reală a companiilor de stat, de reducerea cheltuielilor inutile, de o administraţie mai eficientă şi de un stat care să cheltuiască în limita posibilităţilor sale. Sunt măsuri dificile, dar sunt şi măsuri de echitate: nu este corect ca nota de plată pentru risipa de astăzi să fie lăsată celor care muncesc şi investesc sau generaţiilor care vin după noi”, a mai scris Mitreanu pe Facebook.

Acesta este de părere că „nu putem reveni la iluzia că există bani fără limită şi că statul poate promite la nesfârşit fără ca, într-o zi, cineva să plătească”.

„Responsabilitatea nu aduce întotdeauna aplauze. Dar, în momente dificile, este singura politică pe care o ţară serioasă şi-o poate permite”, a conchis Motreanu.

Agenţia de rating Moody’s a reconfirmat, vineri, ratingul suveran al României la Baa3, ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, şi perspectiva negativă.

Citește și Alexandru Nazare avertizează că „riscurile rămân ridicate” după rapoartele Fitch și Moody’s: „Nu a fost o perioadă simplă”

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”