Daniel Chițoiu, secretar general ALDE: Munca de constituire a acestui partid eu am făcut-o!

daniel chitoiu

Sâmbătă, liderii ALDE s-au reunit la malul mării, în condițiile în care partidul pare scindat în două tabere, după ce mai mulți membri importanți au acceptat oferta PSD de a fi miniștri. Trădătorii n-au fost cruţaţi în discursurile celor care conduc partidul.

Proaspăt intrat în opoziție, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a preferat să-și îndrepte mai întâi tirul către premierul Viorica Dăncilă. „Eu, în calitate de premier, am venit în Parlament și am cerut votul de încredere și l-am obținut. Dar fără el – votul pe care doamna Dăncilă vrea să îl evite – asta nu e posibil constituțional, orice absolvent de liceu care citește Constituția înțelege lucrurul ăsta”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Daniel Chițoiu, în schimb, s-a dezlănțuit la adresa colegilor din ALDE care au „trădat”.

Avem colegi care au avut numai beneficii de pe urma acestui partid de când s-a înființat, din 2014 și până în prezent, au ocupat și au avut prioritate la ocupare de funcții guvernamentale și politice, pentru că dacă ar fi fost așa mari oameni politici, gen Băișanu sau nu știu dacă ați auzit de marele om politic Cupă... (din sală: Cine?) Cupă, ați auzit de marele om politic Cupă? Deci Cupă, la fel ca mulți dintre dumneavoastră, a fost adus în partid de subsemnatul și promovat în partid tot de subsemnatul!”, a mărturisit secretarul general al ALDE.

„Munca de consituire a acestui partid eu am făcut-o și să știe toată lumea!”, a adăugat Chițoiu.

El și-a continuat apoi tirada împotriva celor care au preferat posturi în guvern decât să intre în opoziție.

Deci să nu își mai asume Grațiela Gavrilescu că a construit ea partide! A fost numai beneficiara aestui partid. De asemenea, noi nu am vrut să ieșim public, dar atât timp cât a ocupat funcții guvernamentale, spuneți-mi dumneavoastră cu ce PR guvernamental s-a identificat și ce plus a adus acestui partid? Nu vedeți sunt no name-uri politice, Băișanu are cultură, are vocabular de mahala, iese în evidență... Păi Băișanu, dacă vă uitați, trei sferturi din prezența la Parlament, trei sferturi!, a stat numai în deplasări”, a acuzat Daniel Chițoiu referindu-se la Alexandru Băișanu, pe care Viorica Dăncilă l-a propus ca ministru pentru Relația cu Parlamentul.

Citiți și:  Tăriceanu i-a exclus din partid pe Meleșcanu și pe cei trei parlamentari care au acceptat propunerea PSD de a intra în Guvern

Grațiela Gavrilescu cere demisia lui Tăriceanu: „Destructurarea partidului este obiectivul președintelui ALDE? Nu așa se conduce!”

Tăriceanu: Cei excluși azi din ALDE „s-au vândut pentru un Guvern care mai are câteva zile de trăit”

Editare web: Luana Păvălucă

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate