Dat afară de la APIA, Ionuț Lupu îl acuză pe ministrul Agriculturii, Florin Barbu, de „incompență managerială”

Data publicării:
Ionuț Lupu, fostul șef al APIA.
Ionuț Lupu, fostul șef al APIA. Foto: Digi24

Ionuț Lupu iese la atac după ce a fost dat afară de la APIA. Liberalul îl acuză pe ministrul social democrat al Agriculturii Florin Barbu de „incapacitate managerială” și spune că este dezamăgit de decizia acestuia de a-l demite. Reacția vine după ce ministrul Agriculturii a declarat că l-a demis din cauza întârzierilor la plată a subvenţiilor către fermieri. Surse politice spun însă că adevăratul motiv ar fi blocarea subvenției pentru stuful familiei baronului PSD Paul Stănescu.

Ionuț Lupu, fost director APIA: Nu pot să fac nicio speculație cu privire la ceea ce se află în spatele acestei decizii. În data de 19 decembrie am primit decizia de numire ca director general APIA, abia în 28 decembrie am reușit semnarea contractelor pentru dezvoltarea de soft. Suntem într-o logică destul de nesănătoasă, în condițiile în care la nici 2 luni de la semnarea contractelor pentru dezvoltare de soft, eu să fiu acuzat de întârzieri în plata subvențiilor.

Acuzația că aș fi incompetent, având în vedere că 2 directori generali APIA, care știau foarte bine arhitectura noii Politici Agricole Comune, care știau foarte bine exigențele tuturor măsurilor de sprijin, care știau exact cum trebuie să arate dezvoltările de soft nu au făcut nimic și au păstrat pentru venirea unui nou director, în cazul meu, aacest lucru - îmi ridică foarte multe semne de întrebare.

Din 19 decembrie și până în 20 februarie, când am fost demis, au fost efectuate plăți de peste 650 de milioane de euro, și din acest punct de vedere mi se pare că acuza este nefondată.

Ministrul Agriculturii a fost informat de către mine aproape zilnic cu situația unor plăți și a dezvoltărilor de soft. Am participat împreună la discuțiile cu dezvoltatorul de soft, cu ceilalți colegi din APIA. Toate aceste acuze sunt nefondate și neserioase.

Când a vorbit despre plăți întârziate de peste 400 milioane de euro, ministrul Barbu făcea probabil referire la faptul că nu s-a putut dezvolta și nu s-a putut intra deocamdată la plată pentru fermierii care au accesat măsura PD 04.

Suntem într-o logică total nesănătoasă, având în vedere că eu am semnat contractul pentru acest soft în decembrie, iar termenul de implementare a acestei investiții era 24-25 mai. S-a reușit reducerea perioadei de dezvoltare pentru cele mai importante module.

APIA a avut capacitatea de a face plăți pentru ajutoarele naționale tranzistorii încă din 2 februarie, dar din cauza incapacității manageriale a ministrului Barbu de a-și motiva și mobiliza echipa, hotărârile de Guvern au venit cu extrem de mare întârziere.

Înțeleg că trebuie să justifice într-o formă sau alta luarea acelei decizii, dar din punctul meu de vedere este nesănătoasă și total incorectă. Sunt total dezamăgit de felul în care Florin Barbu, amicul de acum câteva săptămâni, a putut să pună problema.

Despre subvențiile pentru stuful familiei Stănescu:

Ionuț Lupu, fost director APIA: Vorbim de niște beneficiari. Colegii mei vorbesc exclusiv de niște coduri APIA, nu vorbesc de cine sunt acționarii societăților. Nu vreau să fac nicio legătură politică. Sunt niște beneficiari care au solicitat subvenții pentru un nou capitol introdus în 2023 și cu multe corecții în 2024. Vorbim de un flux pe care eu l-am considerat o cadență nesănătoasă a pașilor făcuți de colegii mei din APIA Tulcea. S-au grăbit destul de mult să meargă spre autorizare plăți într-un timp foarte scurt, într-un moment în care eu nu mă aflam în instituție. Au fost niște lucruri care mie mi-au ridicat niște suspiciuni.

Am cerut puncte de vedere de la direcțiile abilitate, inclusiv Antifraudă, și 2 din aceste 3 direcții mi-au dat puncte de vedere negative privind efectuarea plății.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri