Traian Băsescu: Candidații la președinție mai au timp să spună dacă au fost ofițeri acoperiți. Dacă nu, voi spune eu

Data publicării:
base-1

Candidații au timp ca înainte de a-și depune candidaturile să-și completeze CV-ul, dacă au fost ofițeri acoperiți sau nu”, a spus Traian Băsescu la un post televiziune.

Întrebat ce va face, dacă acel candidat nu va spune acest lucru, șeful statului a spus că îl va demasca.

Am obligația s-o spun. Am obligația s-o facă, există lege care interzice serviciilor să își facă cunoscute rețelele, ofițerii, dar când discutam despre funcția de președinte al României nu poți să nu informezi. Nu spune nimeni să o faca serviciul, că n-are voie prin lege, dar candidatul are obligația să o facă. Și voi fi în măsură să vă aduc probe ce înseamnă acest dublu buton”, a mai spus șeful statului.

Nu este pentru prima dată când Traian Băsescu spune că va face dezvăluiri despre candidații la președinție care „au lucruri ascunse în CV”.

Pe unii dintre ei îi voi dezbrăca public, îi asigur de asta. Ştiu unii candidaţi care au lucruri ascunse în CV-ul lor. Sunt lucruri pe care le tăinuiesc, pe care nu le spun. Cetăţenii trebuie să ştie tot ce e important (...) Nu vorbesc de relația din familie, relațiile private, dar când ai aparținut de anumite instituții și nu îți treci acest lucru în CV și vrei să devii președintele României, acest lucru nu ai voie să îl faci”, spunea Traian Băsescu în urmă cu o lună.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri