Traian Băsescu: Sper ca în iunie să se decidă intrarea României în Schengen cu aeroporturile şi porturile

Data publicării:
traian basescu 2 cotroceni 8 oct-2

Preşedintele a spus, la o dezbatere organizată de Fundaţia Mişcarea Populară la Iaşi, că România este membră UE, însă integrarea nu s-a încheiat. „Efortul de integrare nu este mic şi nici nu e întotdeauna cu succes”, a continuat şeful statului, potrivit Mediafax.

El a spus că, pe termen mediu, România trebuie să facă şi paşii următori în procesul de integrare europeană, respectiv intrarea în spaţiul Schengen şi adoptarea monedei euro.

„Şi cu una şi cu alta nu suntem foarte departe, dar nu reuşim să ajungem exact acolo unde vrem. Sper ca anul acesta, mai precis în iunie, să se stabilească intrarea în Schengen pe prima fază, cu aeroporturile şi cu porturile, iar în 2015 să se producă intrarea şi cu frontierele terestre”, a precizat preşedintele Băsescu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro