Tudose: Un târg de Crăciun în Piața Victoriei „nu e cea mai inspirată decizie”. Reacția Gabrielei Firea

Data actualizării: Data publicării:
tudose firea
Foto: Agerpres

Premierul e nemulţumit de ideea primarului general de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei. Nu e cea mai inspirată decizie, spune Mihai Tudose. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, nu a dorit să comenteze această afirmație.

Un târg de Crăciun în mijloc, că veni vorba, nu cred că este cea mai inspirată decizie. N-am vorbit, am aflat astăzi despre acest lucru”, a spus premierul.

Întrebat de ce nu i se pare o idee bună, Tudose le-a răspuns jurnaliștilor: „În primul rând, spuneți-mi dvs cum ajungeți acolo. Că nu prea sunt treceri de pietoni. E complicat”.

Premierul a adăugat că, în opinia sa, primarul general al capitalei, Gabriela Firea, „își va da seama că nu e cea mai inspirată alegere”.

Mai mult, am înțeles că se și interpretează că se face târg ca să nu mai vină nu știu cine. Nu, să vină...”, a mai spus Tudose.

Gabriela Firea a reacționat după declarația premierului. „Nu doresc să comentez în niciun fel declarația premierului cu privire la organizarea Festivalui de colinde pentru copii și a unui târg de produse tradiționale în Piața Victoriei. Mâine este 1 Decembrie - Ziua Națională a României. Intrăm în Anul Centenar. Gândul și energia mi le canalizez, ca toți românii, către cinstirea eroilor neamului nostru, identitatea națională, iubirea de țară. La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!”, este mesajul edilului.

Conform unui protocol semnat de Primăria Municipiului București, Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS și Centrul Cultural al municipiului București – ARCUB. în Piața Victoriei va fi organizat, în premieră, un târg de Crăciun.

Târgul propriu-zis va fi în perioada 5-17 decembrie, dar zona va fi ocupată mai mult timp, deoarece mai sunt necesare trei-patru zile înaintea deschiderii și după închidere pentru amenajare, respectiv strângerea căsuțelor și a decorurilor.

Mai multe organizații civice și partide din opoziție au cerut Primăriei Capitalei să nu organizeze acest târg și au acuzat că ar fi o găselniță pentru a evita protestele în fața Guvernului.

Drept răspuns, Gabriela Firea a arătat că Primăria Capitalei urmărește ca prin acțiunile și evenimentele pe care le organizează să vină în întâmpinarea nevoilor și preferințelor tuturor bucureștenilor, indiferent de apartenența la anumite categorii sau grupuri sociale și fără a ține cont în vreun fel de afinitățile politice ale acestora.

Am considerat că sărbătorile de iarnă — Moș Nicolae, Crăciunul, Anul Nou — trebuie celebrate într-un mod în care să aducă bucurie cât mai multor locuitori sau vizitatori ai orașului nostru. În toate capitalele europene, spațiile publice se transformă, la sfârșitul anului, făcând loc evenimentelor legate de sărbători sau pur și simplu devenind mai vesele, mai luminoase, mai prietenoase. Același lucru ne-am propus și noi să facem în București, cu bună credință și fără niciun fel de alte gânduri ascunse”, a spus Firea într-un comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri