Victor Negrescu îşi cere scuze pentru comportamentul lui Eugen Teodorovici față de o jurnalistă

negrescu scuze

Vicepreședintele PSD, Victor Negrescu, a ținut, vineri seara, să-și ceară scuze pentru gestul făcut de colegul său de partid, Eugen Teodorovici, care, joi, după moțiune, a jignit o jurnalistă. Și Viorica Dăncilă, premierul demis, s-a declarat convinsă că ministrul său de finanțe își va cere scuze. De la Eugen Teodorovici nu a venit încă nicio reacție, deși au trecut 24 de ore de la incidentul pentru care a fost extrem de criticat, după ce înregistrarea s-a viralizat pe rețelele sociale.

„Vreau să îmi cer scuze, în numele colegilor mei, pentru evenimentele care s-au întâmplat ieri și gestul care n-ar trebui să se întâmple vizavi de jurnaliștii din România și de o doamnă jurnalist din România. Eu cred că noi ca partid social-democrat, noi tot timpul am susținut ideea aceasta a libertății presei și a egalității de gen și trebuie să fim mai prudenți. Știu că lumea e supărată, că lumea e dezamăgită, că lumea și-ar fi dorit mai mult, dar dincolo de aceste chestii, trebuie să ne păstrăm calmul și să fim decenți și eu sper ca din ceea ce s-a întâmplat să învățăm o lecție și-mi cer scuze în sensul acesta în numele tuturor colegilor pentru cele întâmplate”,  a spus Victor Negrescu. 

Întrebat dacă va cere sancțiuni împotriva lui Eugen Teodorovici, Victor Negrescu a spus: „Eu cred că aici e vorba de discuții și de comportamentul fiecăruia. El trebuie să spună, poate va ieși acum și-și va cere scuze, e problema lui. Eu am simțit acest lucru pentru că nu aș vrea să se pună o etichetă pe PSD în acest sens”.

La rândul său, Viorica Dăncilă, liderul PSD, a fost întrebată despre incidentul cu Eugen Teodorovici. A spus că nu știe despre ce e vorba, nu a văzut, dar ultimul lucru pe care îl acceptă este jignirea unei femei. „Am luat eu destule, am avut destul jigniri la adresa mea ca să pot să încurajez acest lucru. Dacă dl Teodorovici a jignit, eu sunt convinsă că își va cere scuze”, a spus Viorica Dăncilă.

Redactor: Luana Păvălucă

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate