Viorica Dăncilă: Circul şi jignirile la care am asistat în Parlament m-au dezamăgit profund

Data publicării:
viorica dancila parlament plen buget inquam george calin 2019-02-15 GC vot buget 1-4000
Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi că „circul şi jignirile” la care a asistat în Parlament cu o zi în urmă au dezamăgit-o profund, scrie Agerpres.



„Ieri am prezentat în Parlament câteva detalii despre Ordonanţa 114, pentru că Guvernul are datoria şi obligaţia să asigure o dezbatere amplă asupra deciziilor care se iau pentru cetăţeni. Am mers cu bună credinţă şi deschiderea de care am dat dovadă de fiecare dată, însă circul şi jignirile la care am asistat m-au dezamăgit profund. Acest comportament nu poate aduce nimic bun pentru România şi nu poate ţine loc de soluţii şi proiecte. Pot să înţeleg retorica de campanie în care au intrat atât preşedintele României, cât şi partidele din Opoziţie, însă peste foarte puţin timp avem alegeri europarlamentare şi dezbaterile ar trebui să fie pe idei şi proiecte. Europa se află în plină schimbare, politicienii europeni se ocupă de cum va arăta Europa în următorii ani, în schimb în România jignirile şi violenţa verbală au fost ridicate la rang de politică. Brexit-ul şi alte provocări ne împing să regândim modul de abordare. Nu întâmplător am folosit ieri exemplul Franţei privind impozitarea marilor giganţi digitali. Nu putem rămâne în afara acestor schimbări care se petrec în jurul nostru”, a afirmat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a spus că a citit cu interes scrisoarea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, pe care o salutăm, în calitate de preşedinţie rotativă, „din prisma preocupărilor pentru viitorul Europei”.

„Toate aceste poziţionări arată că programul de guvernare al coaliţiei PSD - ALDE pentru mărirea salariilor, pensiilor, pentru noi investiţii în educaţie, sănătate, în infrastructură este cel corect. Aceasta este direcţia, oamenii nu mai vor să audă scandal, vor proiecte concrete care să le îmbunătăţească condiţiile de trai. Caracterul şi acţiunile profund europene ale actualului Guvern sunt confirmate pe parcursul negocierilor de pe agenda preşedinţiei române a Consiliului UE”, a susţinut prim-ministrul. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Cum a învins iubirea Securitatea comunistă. Povestea româncei care a fentat regimul pentru a se căsători cu...
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India