Primarul sectorului 5, criticat și de prefect pentru decizia cu școlile
Foto: prefecturabucuresti.ro
Primarul sectorului 5, Daniel Florea, este criticat de Instituția Prefectului Municipiului București pentru că nu a respectat decizia Comandamentului pentru situații de urgență al Municipiului București de a închide școlile și grădinițele. În plus, în sectorul său, deszăpezirea se desfășoară cu mai multă dificultate decât în celelalte sectoare, a constatat prefectul. Comunicatul Prefecturii vine după ce primarul general al Capitalei taxase, la rându-i, decizia lui Daniel Florea. Gabriela Firea a sugerat chiar că acesta ar putea suporta consecințe legale. Comunicatul Prefecturii nu vorbește, însă, de niciun fel de sancțiuni și se limitează doar la a face niște „precizări”.
Foto: prefecturabucuresti.ro
Comunicatul Prefecturii subliniază, însă, o situație oarecum hilară: vineri, în incinta unei singure școli din sectorul 5 s-a aflat doar copilul unui angajat al acestei unități de învățământ. Această situație, spune Prefectura, se datorează faptului că oamenii, „confuzi și nedumeriți” mai întâi din cauza deciziei primarului de sector, s-au informat „alert” și au decis până la urmă să respecte hotărârea luată la nivel de municipiu.
Gabriela Firea a sugerat, vineri, că Daniel Florea a nesocotit legea și riscă să suporte consecințele atunci când a trecut peste decizia Comandamentului pentru situații de urgență referitoare la închiderea școlilor. Ea sublinia că acest for - condus de prefect - se va întruni și va analiza cum au respectat instituțiile hotărârea care a fost luată.
Prefectul Adrian Petcu se pare că a decis să-l ierte de data aceasta pe primarul Daniel Florea. Comunicatul vorbește doar de o „atenționare fermă” și de „regret”.
PRECIZĂRI PRIVIND SUSPENDAREA CURSURILOR ȘCOLARE ÎN 23 MARTIE 2018
„Urmare a declarațiilor făcute în spațiul public referitor la închiderea școlilor din municipiul București, Instituția Prefectului Municipiului București vă aduce la cunoștință următoarele:
1. Hotărârea Comitetului municipal București pentru situații de urgență (CMSU) nr 3/21.03.2018 prevede, în mod expres, suspendarea cursurilor din unitățile de învățământ din Municipiul București, în concret închiderea grădinițelor, școlilor și liceelor. Scopul acestei măsuri l-a constituit în principal protecția copiilor și, pe de altă parte, reducerea circulației autoturismelor și pietonilor pentru optimizarea operațiunilor de deszăpezire în Capitală, având în vedere codul portocaliu de zăpadă, vânt și ger, instituit de ANM.
2. În urma verificărilor efectuate, se constată că hotărârea dlui Daniel Florea, primar al Sectorului 5, de a ține deschise școlile din acest sector a produs un efect de confuzie si nedumerire în rândul cetățenilor din sectorul 5, care au început să se informeze alert pentru a afla ce hotărâre este, până la urmă, valabilă: cea adoptată în CMSU sau cea mediatizată personal de primarul de sector. După lămuriri punctuale și succesive, cetățenii au respectat decizia Comitetului pentru situații de urgență, astfel ca, în fapt, azi, în incinta unei singure școli din sectorul 5 s-a aflat doar copilul unui angajat al acestei unități de învățământ.
3. Reamintim publicului, și avertizăm autoritățile locale ale Sectorului 5, că hotărârile CMSU sunt obligatorii; de asemenea, că, deși autoritățile locale de sector au atribuții exclusive în derularea activităților de deszăpezire, totuși Programul de Măsuri și Acțiuni pentru Deszăpezirea și Combaterea Poleiului se elaborează în mod unitar la nivelul Primariei Municipiului București, nefiind permise inițiative locale, individuale, de natură să submineze efortul comun al autorităților implicate în aceste operațiuni.
4. Ne exprimăm regretul că, în ciuda sprijinului oferit, la nivelul sectorului 5 deszăpezirea se desfășoară cu mai mare dificultate decât în celelalte sectoare și atenționăm ferm că, pe viitor, hotărârile CMSU să fie respectate conform legii, atât în literă, cat și în spirit”.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.