Purtarea măștilor în afara locuinței, obligatorie în șase județe din România

Data actualizării: Data publicării:
, Image: 510248804, License: Royalty-free, Restrictions: Contributor country restriction: Worldwide, Worldwide. Contributor usage restriction: Advertising and promotion, Consumer goods. Contributor media restriction: {B27F104F-E72E-4780-A6D2-FE6A7F11C4E5}, {B27F104F-E72E-4780-A6D2-FE6A7F11C4E5}., Model Release: no, Credit line: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia
Foto: Profimedia

Autoritățile locale din șase județe au luat până luni dimineață decizia ca oamenii să poarte măști sau alte forme de protecție a căilor respiratorii în afara locuinței. Măsurile diferă în funcție de județ, de exemplu, în Hunedoara fiind în vigoare doar în orașul Simeria deocamdată.

Începând de luni a devenit obligatorie și în Maramureș purtarea măștii de protecție în spaţiul public. Acolo unde nu se poate, pot fi folosite alte materiale de protecţie.

„Prima măsură care devine obligatorie, începând cu data de 6 aprilie 2020, pentru toţi cetăţenii judeţului Maramureş sau pentru cei care tranzitează judeţul face referire la acoperirea feţei (nas, gură) cu mască, inclusiv măşti improvizate sau alte materiale de protecţie, de unică folosinţă sau reutilizabile, în vederea reducerii riscului epidemiologic de transmitere a virusului SARS-Cov-2. Măsura va fi aplicată în spaţii publice sau la locul de muncă de către toate persoanele, fie că acestea prezintă simptome de infecţie respiratorie sau nu”, a anunțat Gabriel Zetea, vicepreşedinte Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş.

Astfel, maramureşenii care părăsesc perimetrul casei pentru a ieşi în spaţii comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere, trebuie să poarte un mijloc de protecţie care poate fi mască sanitară, eşarfă, mască de pânză sau orice alt fel de material.

„Pentru a evita răspândirea virusului SARS-CoV-2, aceste mijloace de protecţie îi vor proteja atât pe cei care le poartă, cât şi pe cei din jur, fiind cunoscute cazuri de persoane infectate care nu prezintă însă simptome”, a menţionat Gabriel Zetea.

La finalul săptămânii trecute, măsuri asemănătoare au mai fost introduse în județele Galați, Iași, Vaslui și Suceava. Situaţiile obligatorii sunt legate de expunerea în spațiile publice, transportul în comun, magazine ori farmacii.

Măsura a intrat în vigoare, începând de luni dimineață, și în oraș Simeria din județul Hunedoara, după ce Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Simeria a luat această decizie. Autorităţile locale au distribuit deja câte două măşti din material textil fiecărei familii din oraş.

„Oamenii care ies în oraş vor trebui să aibă faţa acoperită pentru a reduce riscul de răspândire a noului coronavirus. Am distribuit fiecărei familii câte două măşti din material textil. După utilizare, măştile se pot spăla şi călca pentru a putea fi folosite din nou. Este o măsură de prevenire a îmbolnăvirilor”, a declarat Emil Rîșteiu, primarul localităţii, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, persoanele care nu dispun de o mască de protecţie pot folosi ca mijloc de protecţie pe faţă o eşarfă sau orice altceva care poate bloca răspândirea virusului la nivelul feţei.

Persoanele care nu poartă măşti sau mijloace similare de protecţie pot fi sancţionate de Poliţia Locală sau Poliţia Naţională cu amenzi de la 100 la 500 de lei sau cu avertisment. Edilul local a menţionat însă că primele măsuri vor fi avertismentele, pentru ca oamenii să conştientizeze cât de importantă este protejarea împotriva răspândirii virusului COVID-19 prin toate mijloacele. „Nu vrem să amendăm oamenii, vrem să-i facem să înţeleagă cât de important este să se protejeze de acest nou coronavirus”, a conchis Rîşteiu.

Duminică, secretarul de stat în MAI Raed Arafat a îndemnat pe toată lumea să poarte mască. El a adăugat că dacă nu găsim să cumpărăm măști medicinale, atunci să improvizăm ceva acasă. „Va dura până ne vom obișnui cu această practică, dar din informațiile pe care le avem, ar fi bine să începem să aplicăm această practică cât de repede posibil”, a scris Raed Rafat pe Facebook.

Citește și VIDEO | Cum să îţi fabrici acasă propria mască de protecţie împotriva noului coronavirus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Micile obiceiuri care îți pot aduce mii de euro în plus la pensie. Ce fac diferit oamenii care reușesc să...
Newsweek
Topul pensiilor serviciu în România: magistrații: 25.000 lei, parlamentari: 6.300 lei, aviatorii: 13.000 lei
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
De ce dorm câinii atât de mult? Un medic veterinar explică adevăratul motiv și semnele care ar trebui să te...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...