Ce spune ministrul sănătății, Nelu Tătaru, despre posibilitatea reluării activității cabinetelor stomatologice

Data publicării:
Dental Care Boosted By Polish Dentists
Foto: GettyImages

Cu cabinetele închise se mai bine de o lună, dentiștii, dar și pacienții și-ar dori ca activitatea cabinetelor stomatologice să fie reluată.  8500 de medici și pacienți au semnat, în primele 24 de ore de la inițiere, o petiție în acest sens.

Totodată, se dorește eliminarea cerinței de a se dota cu nebulizatoare, deoarece acestea nu aduc un plus, în schimb vor pune o presiune financiară suplimentară pe pacienți, spun inițiatorii petiției. Iar după ieșirea din starea de urgență, medicii vor să își poată desfășura activitatea și să aplice precauțiile universale care se recomandă în astfel de situații.

Până atunci, în materie de sănătate dentară, sunt asigurate doar urgenţele, în anumite cabinete acreditate de Direcțiile de Sănătate Publică. 

Întrebat despre această situație, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a explicat, marți seara, la Digi24, că vor funcționa mai multe cabinete stomatologice decât în prezent, dar ele își vor desfășura activitatea în baza unor protocoale, care acum sunt în curs de elaborare.

„Măsurile de protecție, inclusiv echipamentul, sunt obligatorii”, a precizat însă ministrul.  „Toți medicii trebuie să înțeleagă că este și pentru siguranța dânșilor. Orice tratament stomatologic este cu un potențial (de infectare - n.r.) mult mai mare decât al altor ramuri medicale, trebuie să avem grijă și de dânșii, și de pacienți”, a explicat ministrul Nelu Tătaru.

El a declarat că este la curent cu petiția medicilor stomatologi, că sunt discuții și „în funcție de evoluția acestei pandemii, de la zi la zi - și la fel se va proceda pentru orice aripă medicală sau orice activitate economică - se vor face protocoale pentru fiecare activitate în parte, că este medicală sau economică. Dacă sunt respectate, așa cum sunt prescrise, nu vom avea probleme și eu cred că toți cei implicați vor achiesa la aceste protocoale și vom avea o evoluție normală”, a punctat Nelu Tătaru.

Editor: Luana Păvălucă

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Cum a fost surprins la TV
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”