Cetățenii și angajații nevaccinați, interziși în Primăria unui important municipiu. Edilul-șef: „Suntem aproape de dezastru”

Data actualizării: Data publicării:
Vedere panoramică a municpiului Tulcea.
Ești nevaccinat, nu mai ai voie în sediul Primăriei Tulcea. Foto: Facebook / Primăria Tulcea

Ești nevaccinat, nu mai ai voie în sediul Primăriei Tulcea. Decizia este valabilă începând din această dimineață și se aplică atât cetățenilor, cât și angajaților instituției.

Ștefan Ilie, primar al municipiului Tulcea: Am luat această decizie pentru că în municipiu rata incidenței crește continuu, foarte rapid. Astăzi suntem la 9,43. Eu nu sunt doar primarul care trebuie să facă străzi și alte elemente de infrastructură, ci trebuie, sunt obligat să am grijă și de starea sănătății locuitorilor.

Am folosit mijloacele legale pentru a proteja pe de o parte locuitorii, și nu numai pe ei, ci și angajații care sunt obligați să servească cetățeanul cu toate facilitățile publice, cât și a încuraja vaccinarea, rata fiind undeva la 30%.

Angajații nevaccinați au posibilitatea de a face telemuncă. Li s-a oferit această posibilitate, de a munci la domiciliu.

În toată această perioadă, până la momentul Hotărârii Consiliului pentru Situații de Urgență al municipiului Tulcea, marea majoritate a celor nevaccinați s-au îmbolnăvit, bineînțeles. Jumătate din ei au fost înregistrați pozitiv. La rândul lor au pus în pericol și pe cei din primărie, și pe cei cu care au intrat în contact, pe cei de acasă.

„Această măsură trebuie să fie aplicată nu doar de primărie, ci de toată structura publică a statului” 

Iar cealaltă jumătate a intrat acum în telemuncă și o mare parte dintre ei s-au vaccinat.

Accesul în interiorul instituției este permis în urma prezentării certificatului de vaccinare, a dovezii că ai trecut prin boală și, în cazul în care există persoane care au recomandare de a nu fi vaccinați, pentru ei un test rapid antigen.

Această măsură trebuie să fie aplicată nu doar de primărie, ci de toată structura publică a statului. De la centru, de la puterea statului, primăriile, biserica, presa, toate trebuie să facă un efort comun, pentru că eu cred că lupta asta nu s-a pierdut, și că prin vaccinare ajungem la imunitate.

Suntem aproape de dezastru.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”