Consumăm cu 70% mai multe antibiotice decât media europeană

Data publicării:
vlad voiculescu

Trei la sută dintre români iau în fiecare zi antibiotice, România având un consum cu 70 la sută mai mare decât media europeană, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu, la conferinţa cu tema "Criza sistemului medical românesc. Accesul pacienţilor la tratament", organizată de News.ro.

vlad voiculescu

“Din păcate, am ajuns pe locul unu în Europa la consumul de antibiotice. Avem un consum cu 70 la sută mai mare de antibiotice decât media europeană. Trei la sută din populaţia României ia în fiecare zi antibiotice”, a spus ministrul Vlad Voiculescu. 

Ministrul Sănătăţii a arătat că România a avut un avantaj din perioada comunistă, când a fost limitat accesul la antibiotice, situaţie care a făcut ca rezistenţa la antibiotice să fie limitată.

Printre factorii care care contribuie la un consum exagerat de antibiotice, ministrul Vlad Voiculescu a indicat mecanismele de control din spitale, lipsa infecţioniştilor din unităţile sanitare, dar şi educaţia generală a populaţiei. Voiculescu a precizat că Ministerul Sănătăţii va începe o campanie pentru educarea populaţiei privind consumul de antibiotice.

Ministrul Vlad Voiculescu a adăugat că acest model de comportament social privind consumul exagerat de antibiotice este propriu zonelor din sudul şi estul Europei, aceleaşi probleme fiind în India, Brazilia şi Africa de Sud.

Organizarea sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat şi capacitatea României de a face faţă unor situaţii critice sunt printre temele conferinţei News.ro.

Partenerii conferinţei organizate de agenţia de presă News.ro sunt Medlife, Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR) şi Farmexpert.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri