Noi descoperiri în cazul infecțiilor cu stafilococ de la Maternitatea Giulești. De ce sunt supărați medicii

Data actualizării: Data publicării:
Surviving Childbirth In Afghanistan
Foto: Gulliver/ Getty Images

Maternitatea Giulești neagă că i-a infectat cu bacterii pe cei 19 bebeluşi bolnavi. Medicii susțin că bebelușii cu stafilococ auriu nu s-ar fi infectat în spital ci....în altă parte. „Dacă exista o minimă suspiciune că acei copii nu sunt în regulă, nu erau externați”, au susţinut medicii din conducere azi. Se declară chiar nemulţumiţi că Direcţia de Sănătate Publică le-a impus să nu mai facă internări. 17 copii sunt acum pe patul de spital. Ei au probleme de respiraţie serioase şi erupţii cutanate severe.

Reprezentanţii Maternităţii Giulești susțin că iau probe zilnic din spital şi că ies negative mereu.

DSP-ul a pus la dispoziție doar 5 cazuri de la Grigore Alexandrescu, noi avem la cunoștință 12 cazuri, dintre acestea e posibil ca 3 cazuri să aibă legătură cu spitalul nostru. Toți acei copii erau normoponderali, s-au externat după 72 de ore de naștere, când s-au externat nu aveau culturi pozitive”, spune Sergiu Tasinschi - medic epidemiolog.

Abia după ce copiii au început să ajungă la camerele de gardă, conducerea maternităţii a testat angajaţii, iar 11 dintre ei s-au dovedit a fi purtători de stafilococ. Conducerea maternităţii nu a explicat cum de testele anterioare nu au descoperit contaminarea.

Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a anunţat în această seară că s-au prelevat probe igienico-sanitare de la Maternitatea Giulești și au fost depistate stafilococ auriu, în scutecul unui copil dintr-un salon de normoponderali, şi germenii mezofili şi hemolitici, într-un salon de lehuze.

Cred că nu și-au făcut treaba cum trebuie sau n-au urmărit pe cei care ar fi trebuit să-și facă treaba. Când ai 11 persoane confirmate cu infecție, din personalul angajat, lucrurile ar fi trebuit altfel gestionate. Ascunsul mizeriei sub preş e o practică națională și am ajuns în această situație”, a spus Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Conducerea maternităţii se declară chiar nemulţumită că Direcţia de Sănătate Publică le-a impus să nu mai facă internări. Au fost anulate şi zeci de operaţii de cezariană dată fiind iminenţa unor noi infectări.

Considerăm prematură, poate chiar pripită, decizia DSP privind sistarea internărilor la acest spital, având în vedere că, deocamdată, nu avem rezultatele finale ale rezultatelor prelevate. Precizăm că, încă că din luna octombrie, au fost luate toate măsurile necesare pentru asigurarea siguranţei actului medical în unitatea noastră şi prevenirea oricăror riscuri care ar putea afecta sănătatea tuturor pacienţilor. De asemenea, precizăm că toate măsurile care au fost dispuse de către DSP fuseseră deja luate din luna octombrie de către maternitate, cu mult înainte de control, şi reprezintă, de fapt, o practică uzuală a acestei unităţi medicle de elită dijn Bucureşti”, a spus Dinu Florin Albu, managerul medical al Maternităţii Giuleşti.

Purtătorul de cuvânt al spitalului a recunoscut că sunt medici care nu respectă regulile de igienă, dar că nu ar trebui daţi în judecată.

Din nefericire, oamenii din grabă, sau pur şi simplu fără să-şi dea seama, mai uită să se spele pe mâini. Părinții și pacienții din România ar trebui să fie atenți, dacă vor da în judecată personalul tot timpul, personalul va pleca în străinătate, unde este apărat de legi”, a spus Doru Pană, medic la Maternitatea Giulești.

După îmbolnăvirea bebeluşilor, Ministerul Sănătăţii a trimis Corpul de Control şi Direcţia de Sănătate Publică să facă verificări la toate maternităţile din Bucureşti, atât la cele publice, cât şi la cele private. O măsură care ar urma să fie extinsă în toată ţara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri