Directorul Metrorex și-a dat demisia. Conducerea a fost preluată de fosta directoare, care și-a dat demisia înaintea lui

gabriel mocanu metrorex agerpres_13895784
Gabriel Mocanu, director interimar Metrorex. Foto: Agerpres

Directorul general Metrorex, Gabriel Mocanu, și-a dat demisia vineri, iar Consiliul de Administraţie a luat act de încetarea contractului de mandat. Decizia lui Mocanu vine în contextul scandalului privind nivelul salariilor de la metrou. Conducerea Metrorex a fost preluată temporar de Mariana Miclăuș, care a condus compania înaintea lui Gabriel Mocanu și care și-a dat demisia pentru nerespectarea termenului de inaugurare a magistralei 5 Drumul Taberei.

ACTUALIZARE Mariana Miclăuş, cea care a fost director interimar Metrorex înaintea lui Gabriel Mocanu, va prelua pentru o scurtă perioadă atribuţiile de director general al companiei, până la desemnarea unui nou director general cu contract de mandat provizoriu, a anunţat vineri Ministerul Transporturilor.

Consiliul de Administraţie al Metrorex a luat act de renunţarea la mandat înaintată de Gabriel Mocanu. El a anunţat vineri că a solicitat Consiliului de Administraţie încetarea contractului de mandat.

Mariana Miclăuş a fost director interimar Metrorex înaintea lui Gabriel Mocanu și și-a dat demisia din cauza nerespectării unor termene privind inaugurarea magistralei 5 Drumul Taberei.


Știrea inițială

Directorul general Metrorex, Gabriel Mocanu, a solicitat Consiliului de Administraţie încetarea contractului de mandat.

"Suntem în cadrul Consiliului de Administraţie şi am solicitat Consiliului de Administraţie ca de comun acord să înceteze contractul de mandat. Aceasta este solicitarea, în conformitate cu prevederile specifice ale acestui contract de mandat", a declarat vineri Gabriel Mocanu, citat de Agerpres.

Întrebat dacă solicitarea sa are vreo legătură cu conflictul dintre ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe de o parte, şi sindicatul de la Metrou şi conducerea Metrorex, pe de altă parte, pe tema salarizării, Mocanu a răspuns: "Eu, în general, am încercat să fiu fair-play şi sportiv în viaţă şi asta am învăţat: în momentul în care este criticată echipa, antrenorul trebuie să ştie să facă un pas în lateral".

Gabriel Mocanu a fost numit director general interimar al Metrorex pe 2 iulie 2020, după ce predecesoarea sa, Mariana Miclăuş, și-a dat demisia din cauza nerespectării unor termene privind inaugurarea magistralei 5 Drumul Taberei. Mocanu a îndeplinit, până la momentul numirii sale, funcţia de director al Direcţiei Infrastructură şi Sisteme Informatice, având o experienţă de peste 25 de ani la Metrorex.

Ceartă pe nivelul salariilor de la metrou

În ultima perioadă, ministrul Cătălin Drulă a criticat salariile mari din Metrorex şi faptul că la finele anului 2020 s-a aprobat creşterea salariilor cu 18%, în contextul în care compania a suferit pierderi în urma pandemiei. Într-o postare pe Facebook, din 8 februarie, Drulă a scris că "unii dintre bogaţii tranziţiei au acaparat şi subjugat pentru ei şi interesele lor companiile statului, cum este cazul şi liderilor de sindicat (cartel) de la Metrorex".

Potrivit ministrului de resort, câştigul mediu brut lunar per salariat al Metrorex, în anul 2020, era de 9.901 lei, iar în propunerea de buget de venituri şi cheltuieli pentru 2021 al companiei acesta este estimat la 12.739 lei.

De asemenea, la finele lui ianuarie, ministrul declara că venitul mediu lunar la Metrorex este în jur de 10.000 de lei, o dublare faţă de acum 3-4 ani, în condiţiile în care anul trecut, din cauza pandemiei, călătoriile cu metroul şi în consecinţă veniturile companiei s-au prăbuşit. Potrivit acestuia, compania se află într-o situaţie financiară şi structurală de cheltuieli foarte dificilă, anul trecut subvenţia de la bugetul de stat ajungând la 687 milioane de lei.

Şeful de la Transporturi a precizat că, anul trecut, în vremuri de pandemie, când veniturile companiei s-au prăbuşit, salariile personalului au fost majorate cu 18% şi s-au angajat 1.300 de persoane, din care 900 pentru a deservi Magistrala 5 de metrou.

De cealaltă parte, sindicaliștii de la Metrou arată că salariul mediu la Metrorex este de 5.700 lei net şi include toate sporurile pentru lucrul în subteran, sâmbăta şi duminica, noapte de noapte, precum şi sporul de vechime.

"Venitul mediu brut care include toate contribuţiile plătite la buget este de 9.900 de lei. Aici trebuie precizat că acesta a crescut cu circa 35% în anul 2018, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 de modificare a Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal prin care contribuţiile plătite de angajator au fost transferate în sarcina angajaţilor. De asemenea, din 2016 şi până în 2020, Metrorex a pus în funcţiune 12 staţii noi de metrou şi două depouri, care împreună, prin gradul ridicat de asigurare a unor condiţii de calitate, atractivitate şi confort, totalizează circa 50% din volumul total al reţelei de transport care are 63 de staţii şi şase depouri (reţeaua de metrou din Bucureşti are o lungime de 78 km, depăşind reţelele de metrou din oraşe precum Dubai şi Rotterdam). Totodată, urmare a controalelor efectuate de ISU, care au consemnat lipsa de personal pentru mentenanţă şi intervenţii, în cursul anului 2019 au fost angajaţi 354 de salariaţi, astfel încât, împreună cu personalul prevăzut pentru Magistrala 5 de metrou, numărul total de posturi prevăzute este de 5.861 de persoane, din care sunt neocupate peste 150 de posturi", se arată într-un document al sindicaliștilor.

Editor : B.P.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate