GALERIE FOTO. Arsenal găsit în autocarele unor suporteri maghiari, în Vama Borş

Data actualizării: Data publicării:
bate maghiari3
foto: Jandarmeria Bihor

Un adevărat arsenal a fost găsit în cele două autocare cu care 100 de suporteri ai echipei de handbal feminin din Debreţin, Ungaria, se deplasau spre Craiova, la un meci de cupe europene. Controlul a fost făcut de jandarmerie, în această noapte, la ora 1:45, imediat ce vehiculele au intrat pe teritoriul românesc, în Vama Borş.

foto: Jandarmeria Bihor
foto: Jandarmeria Bihor

foto: Jandarmeria Bihor

Suporterii au fost debarcați din autocare și au fost percheziționați. Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul celor două autocare.

În urma controalelor, în mijloacele de trasport au fost găsite mai multe bunuri abandonate printre care și câteva zeci de arme albe ori "instrumente ce nu pot fi folosite pe un stadion ori într-o sală în care sunt organizate evenimente sportive".

"Este vorba despre o bâtă de basseball, baston telescopic, lanternă cu electroșoc, pulverizator cu substanțe iritant lacrimogene, box metalic, 10 cuțite și pumnale de diferite modele, petarde de diferite dimensiuni, dar și fumigene", a explicat căpitan Daniel Bizău, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bihor.

Obiectele au fost reținute, dar nu au fost întocmite dosare penale ori sancțiuni având în vedere că armele albe, fumigenele sau petardele nu au fost găsite asupra unor persoane ci abandonate în autocar și în zona rezervată bagajelor.

După această acțiune suporterii maghiari și-au continuat drumul spre Oltenia acolo unde începând cu ora 16, formația lor favorită DVSC Korvex va da piept cu SCM Craiova în Cupa EHF la handbal feminin.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Norbert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Blondă, cu bucle și aer de Marilyn Monroe. Mădălina Ghenea, transformare spectaculoasă, înfășurată doar...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ultimele clipe din viața lui Hayden Panettiere. Au apărut detalii despre o posibilă supradoză și intervenția...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Nemulțumit de pensia primită după Marea Recalculare? Cum poate ajunge dosarul tău pe masa CCR. Exemplu concret
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
După 15 ani de cercetări experimentale, oamenii de știință chinezi confirmă existenţa particulei „glueball”...
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Mihai Bobonete și-a schimbat radical look-ul după ce a slăbit. Fanii l-au confundat cu Smiley