BRAȘOV. Educatoare, angajate în leasing

Data publicării:
FETITA LA SCOALA-Mediafax Foto-Adi Piclisan

Primăria din Braşov a încheiat un contract cu o firmă care furnizează personal pentru îngrijirea copiilor. În ultimele luni, 50 de persoane au fost angajate prin această metodă. În Braşov sunt şapte creşe care ar trebui să aibă 245 de angajaţi. Însă, 158 de posturi sunt vacante şi, teoretic, nu pot fi ocupate pentru că sunt blocate.

Edilul spune ca închirierea de personal a fost singura soluţie pentru a aduce educatoare şi îngrijitoare în creşe. Acum, o singură educatoare are grijă, într-o tură, de 15 copii. Dacă edilii n-ar fi găsit soluţia închirierii de servicii de la firmele de recrutare, situaţia risca să devină chiar mai complicată, pentru că, în curând, în oraş se va mai deschide o creşă. Cu alte cuvinte va fi nevoie de personal suplimentar pentru copiii care vor fi înscrişi aici.

Închirierea de servicii se face după un sistem simplu: se încheie un contract comercial, prin licitaţie, cu o firmă de recrutare, care va pune la dispoziţie administraţiei locale personal calificat.

Ce se întâmplă în creșe

Într-una din creșele din Brașov, doar 23 de angajaţi au grijă de o sută de copii. Zece angajaţi au fost aduşi aici prin firma de recrutare. Chiar şi aşa însă, personalul este insuficient.

„A trebuit să găsim o soluţie, să nu ne mai plângem sau să mergem cu jalba în proţap de două ori pe săptămână la Guvern. Nu rezolvă practic problema de fond și atunci am fost obligaţi să găsim o soluţie, iar soluţia a fost aceste leasinguri de personal”, explică Răzvan Popa, viceprimar în Braşov.

În Braşov, sunt şapte creşe la care ar trebui să lucreze 245 de angajaţi. În prezent însă, sunt ocupate doar 87 de posturi, iar 158 sunt vacante. Cu toate acestea, Primăria nu poate face angajări.

„Mi-am depus CV-ul pentru un post de îngrijitoare şi am fost sunată de firma de recrutare. M-am bucurat că mi-am găsit acest loc de muncă, pentru că ştiam că sunt posturile blocate”, spune o persoană angajată în acest mod.

Necesarul de personal tot nu este acoperit

Chiar dacă au fost scoase la licitaţie serviciile de îngrijire pentru copii, tot nu va fi acoperit necesarul de personal. În prezent raportul stă în felul următor: două îngrijitoare se ocupă de 20 - 25 de copii, în fiecare tură, deşi, normal, ar trebui să fie o îngrijitoare la şase copii, pe tură.

Contractele cu firmele de recrutări rezolvă parţial problema lipsei de personal. Ele sunt încheiate pe o perioadă determinată, după care se reia licitaţia.

„Avem în organigramă 254 de posturi şi 158 sunt vacante. Vom incheia contract cu o firmă de recrutări pentru doar 98 de persoane şi tot vom rămâne cu 60 de posturi vacante”, explică Andra Lupu, expert de achiziţii în departamentul Serviciu Creşe.

Prin firma de recrutare, educatoarele primesc 600 de lei lunar pentru opt ore de muncă. Adică, acelaşi salariu pe care îl încasează o îngrijitoare angajată de Stat. Pentru noul contract, primăria va cheltui aproximativ două milioane de lei pentru angajarea personalului în acest sistem.

Dezavantajul este că primăria va suporta taxa pe valoarea adăugată presupusă de fiecare contract în parte. În toate creşele din Braşov sunt îngrijiţi peste 600 de copii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate