FOTO. O victimă de la Colectiv publică imagini sfâșietoare cu rănile sale: „Am o datorie morală”
Data actualizării: Data publicării:
Bogdan Moleşag, una dintre victimele incendiului de la Colectiv din 30 octombrie 2015, a postat pe pagina de Facebook imagini sfâșietoare cu rănile sale și a descris chinul prin care trece de trei ani. Vă atenționăm că sunt imagini cu puternic impact emoțional!
Bogdan Moleșag cântând la tobe. Foto: Facebook
„M-am gândit destul de mult înainte să fac această postare. Știind că nu am un talent narativ deosebit, va trebui să las imaginile să vorbească pentru mine. Iar într-un spațiu public, acest lucru poate fi destul de dur. Am însă o datorie morală. Față de cei care nu au supraviețuit să își spună povestea, față de cei care au suferit cot la cot și față de cei care au făcut eforturi să mă ajute. Însă cea mai mare datorie este, probabil, față de cei care vor mai trece prin astfel de situații, într-o țară pe care o iubim, dar care acționează doar când este prea târziu. Sau prea puțin. Sau deloc”, a scris Bogdanpe pagina lui de Facebook, care este și toboșarul trupei Up To Eleven.
Între timp, procesul Colectiv s-a reluat cu un nou judecător şi un lung şir de cereri din partea inculpaţilor. Avocaţii acestora au cerut să fie chemaţi în instanţa nu mai puţin de 173 de martori. Magistratul care a preluat dosarul zilele trecute, după pensionarea celui care a început judecata, a decis să nu îi mai audieze pe cei trei patroni ai clubului. A vrut să audă ce au de spus ceilalţi 9 inculpaţi, însă niciunul dintre aceştia nu a vrut să vorbească. Au susţinut că nu sunt pregătiţi să dea declaraţii.
64 de oameni au murit în incendiul de la clubul Colectiv și în urma acestuia, din cauza rănilor.
În dosarul Colectiv au fost trimişi în judecată patronii clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.
De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu - şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea - consilier superior, Ramona Sandra Moţoc - referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.