Video Lecție de viață și de umor, după ce a fost vaccinată la 100 de ani: Neapărat trebuie să mă duc pe niște plaje din Pacific, că e la modă

Data actualizării: Data publicării:
florica ursuleanu vaccinata 100 ani
Florica Ursuleanu, în vârstă de 100 de ani, a fost vaccinată la domiciliu de medicul de familie Foto: captură video

Are 100 de ani și un simț dezvoltat al umorului. Nu este de mirare că vrea să se bucure de viață din plin în continuare. Iar asta îi dă o frumusețe aparte, care vine din interior. Florica Ursuleanu a fost vaccinată luni chiar la ea acasă de medicul de familie care îi monitorizează starea de sănătate. Serul care i-a fost administrat este cel produs de compania Johnson&Johnson. 

Florica Ursuleanu: Spuneți-mi și mie, că-s curioasă, cu ce mă vaccinați?

Medic: Cu Johnson&Johnson și ați scăpat. Doză unică!

Florica Ursuleanu: Ce noroc pe mine! Mă așteptam la 3!

Cu umor și voie bună. Așa a așteptat-o „Tanti Florica”, cum o alintă cei dragi, pe doamna doctor. Doamna Ursuleanu a împlinit 100 de ani pe 26 aprilie și a ținut cu orice preț să se vaccineze împotriva noului coronavirus.

„Viața mea a fost și cu suișuri și coborâșuri - și perioade bune, și mai puțin bune, așa cum se întâmplă în viață fiecăruia. Nu poate nimeni să zică că e fericit de la un capăt la altul al vieții, la fel cum nu poate să zică nimeni că a fost nefericit toată viața. Am avut în jurul meu oameni unul și unul și asta m-a făcut fericită”, mărturisește femeia care a trecut printr-un secol de viață.

Reporter: Cum ați luat decizia să vă vaccinați?

„Aici a avut un rol domnișoara Boboc (medicul de familie - n.r.) Am întrebat-o dacă mai are rost să mă vaccinez, că la 100 de ani tot mori de ceva! A contat mult părerea ei și bineînțeles, și nora mea, care ține cu dinții, vrea cu tot dinadinsul să mai trăiesc”, spune doamna Ursuleanu.

„Am vorbit la telefon și mă întreba care e soluția. Acum un an nu aveam soluție decât să ne izolăm. Ulterior, au apărut vaccinurile, am vorbit și i-am zis gata, vă vaccinez și a fost foarte fericită”, a povestit medicul Valentina Boboc.

Pentru că nu s-a putut deplasa la cabinet, vaccinarea s-a făcut chiar în sufrageria pacientei.

Medic: Adeverința de vaccinare! Felicitări! La mulți anticorpi!

Florica Ursuleanu: Mulțumesc! Dacă nu erați dvs., nici că era asta!

Proaspăt vaccinată, dar cu același simț al umorului, tanti Florica și-a făcut și planuri: „Neapărat trebuie să mă duc pe niște plaje din Pacific, că e la modă! Dacă n-ajung pe plajă, n-am făcut nimica!”

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”