Violul, ca armă a Rusiei în Ucraina. „Mă tem că poveștile pe care le aflăm acum sunt doar vârful aisbergului”

Data actualizării: Data publicării:
Death on the Highway between Kyiv and Zhytomyr, Ukraine - 02 Apr 2022
Mâna unei persoane ucise în masacrul de la Bucha, Ucraina. Foto: Profimedia Images

Odată cu retragerea trupelor Moscovei din zonele ocupate din nordul Ucrainei, ies la iveală tot mai multe mărturii ale femeilor ucrainence care au căzut victime ale violurilor și agresiunilor sexuale comise de militarii ruși. Practic, de la începutul invaziei în Ucraina, soldații lui Vladimir Putin au folosit violul ca armă, se arată într-un articol publicat de The Guardian.

Ceea ce pentru mulți e extrem de dificil de conștientizat reprezintă amploarea acestui fenomen. Femei și fete ucrainence au povestit autorităților locale, presei ori organizațiilor pentru drepturile omului de experiențele cumplite și atrocitățile la care au fost supuse. Cele mai cumplite astfel de mărturii includ violuri în grup, violuri sub amenințarea armei, ori violuri comise în fața propriilor copii.

„Am avut mai multe apeluri, primite la o linie telefonică de urgență pusă la dispoziția femeilor care au nevoie de consiliere, doar că, în majoritatea cazurilor, e imposibil să le ajuți fizic. La multe dintre ele ne-a fost imposibil să ajungem din cauza luptelor”, a declarat Katrina Cerepaha, președinta unui ONG care ajută victimele traficului de carne vie, a violenței domestice ori a abuzurilor sexuale.

Trauma femeilor violate - „o bombă cu ceas”

„Violul vine cu un stigmat social și este o infracțiune deseori neraportată, chiar și în vremuri de pace. Mă tem că poveștile pe care le aflăm acum sunt doar vârful aisbergului”, a spus Cerepaha.

Marea temere este că trauma femeilor violate va dura mulți ani de acum încolo.

„Când o astfel de femeie scapă și ajunge într-o zonă sigură, ea se poate considera departe de război și cel care a violat-o. Dar trauma experienței prin care a trăit e ca o bombă cu ceas”, a spus pentru The Guardian Sașa Kanțer, manager al unei organizații care ajută femeile și fetele care au fost nevoite să fugă din calea războiului.

War crisis continues in Bucha, Ukraine - 3 Apr 2022
Parbrizul ciuruit de gloanțe al unei mașini civile, în Bucha, Ucraina. Foto: Profimedia Images

Violul este considerat crimă de război și încălcare gravă a legislației internaționale referitoare la drepturile omului. Ucraina a depus plângere împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție a ONU de la Haga încă din a treia zi de război.

De asemenea, România s-a alăturat altor 37 de state, printre care Marea Britanie și Franța, și a sesizat Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga pentru a investiga presupusele crime de război, crime împotriva umanității și acte de genocid comise de Rusia în Ucraina, a transmis ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitri Kuleba, a cerut luni CPI Să trimită o echipă la Bucha și în alte orașe din regiunea Kiev pentru a strânge dovezi ale crimelor de război și crimelor împotriva umanității comise de invadatorii ruși.

Cazul ucrainencei violate de mai multe ori în fața copilului său minor

Maria Mezențeva, o deputată din parlamentul Ucrainei a declarat, cu câteva zile în urmă, că soldații ruși au violat și agresat sexual femei ucrainene în timpul invaziei, în unele cazuri după ce le ucid soții.

„Există un caz care a fost discutat pe larg recent, înregistrat și anchetat de biroul procurorului și nu vom intra în detalii... Dar este o scenă destul de înfricoșătoare, în care un civil a fost împușcat mortal în casa lui dintr-un orășel de lângă Kiev. Soția lui a fost – îmi pare rău, dar trebuie să o spun – violată de mai multe ori în fața copilului ei minor”

Acuzații similare au fost făcute de vicepremierul Ucrainei, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi 24.

De asemenea, ministrul ucrainean de Externe, Dmitri Kuleba, anunța încă de acum o lună soldații ruși violează femeile ucrainene în zonele ocupate de armata Moscovei.

„Când bombele cad asupra oraşelor noastre, când soldaţii violează femei în oraşele ocupate - şi avem, din păcate, numeroase cazuri în care soldaţi ruşi au violat femei în oraşe ucrainene -, este dificil, bineînţeles, să vorbim despre eficienţa dreptului internaţional”, a spus Kuleba. „Însă acesta este singurul instrument al civilizaţiei pe care îl avem la dispoziţie pentru a ne asigura că în cele din urmă cei care au declanşat acest război vor fi aduşi în faţa justiţiei".

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri