Fermierii români care cultivă cartofi pot primi finanțare de până la 2 milioane de euro. Proiectele pot fi depuse din ianuarie 2026

Data publicării:
femeie tine in mana cartofi
Credit foto: Guliver/Getty Images

Legumicultorii români și fermierii care cultivă cartofi vor putea accesa, începând cu data de 19 ianuarie 2026, fonduri europene în valoare totală de peste 151 de milioane de euro, potrivit unui comunicat transmis marți, 30 decembrie, de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Programul este destinat agricultorilor care vor să investească în modernizarea fermelor și să își crească producția de legume și cartofi cu ajutorul fondurilor europene.

Sprijinul este acordat prin intervenția DR-16 - Investiții în sectorul legume și/sau cartofi, finanțată din Planul Strategic PAC 2023-2027, și are ca obiectiv modernizarea fermelor și creșterea competitivității producției agricole.

Potrivit comunicatului de presă, sesiunea de depunere a proiectelor va fi deschisă în perioada 19 ianuarie 2026, ora 9:00 - 20 martie 2026, ora 16:00.

Cum este împărțit bugetul de peste 151 de milioane de euro

Bugetul total alocat sesiunii se ridică la 151.383.529 de euro (151 de milioane de euro).

Din această sumă, peste 70 de milioane de euro sunt destinate fermelor individuale din sectorul legume, 51 de milioane de euro sunt alocate culturii cartofului, iar 30 de milioane de euro merg către formele asociative din sectorul legume.

Valoarea maximă a sprijinului nerambursabil poate ajunge la 2 milioane de euro pentru un proiect.

Pentru achiziția de utilaje agricole, plafoanele diferă în funcție de tipul culturii: până la 300.000 de euro pentru utilaje destinate altor culturi decât cartoful și până la 700.000 de euro pentru utilaje destinate exclusiv culturii cartofului.

În cazul formelor asociative, sprijinul pentru achiziția de utilaje agricole poate ajunge, de asemenea, la 700.000 de euro pe proiect.

Intensitatea finanțării nerambursabile este de până la 65% din valoarea eligibilă a proiectului, restul sumei urmând să fie asigurat de beneficiar.

Ce tipuri de investiții sunt eligibile

Prin intervenția DR-16 pot fi finanțate investiții pentru înființarea și dezvoltarea exploatațiilor de legume și cartofi, construcția și modernizarea spațiilor protejate, precum serele și solariile, precum și achiziția de utilaje și echipamente agricole moderne.

Sunt eligibile și investițiile în unități de condiționare și depozitare, sisteme de irigații la nivel de fermă și facilități de stocare a apei, ca elemente secundare ale proiectelor.

De asemenea, pot primi finanțare echipamentele pentru avertizarea și reducerea efectelor fenomenelor meteorologice extreme, precum și investițiile în procesarea produselor agricole la nivelul fermei, tot ca activități secundare.

MADR a stabilit și pragurile minime de calitate pentru selecția proiectelor.

În prima etapă a sesiunii, cuprinsă între 19 ianuarie și 18 februarie 2026, este necesar un punctaj de 68 de puncte pentru fermele individuale și formele asociative, respectiv 50 de puncte pentru componenta dedicată culturii cartofului.

În a doua etapă, între 19 februarie și 20 martie 2026, pragurile scad la 40 de puncte pentru fermele individuale și formele asociative și la 30 de puncte pentru componenta „cartof”.

Cererile de finanțare pot fi depuse exclusiv online, pe site-ul AFIR, unde fermierii pot consulta Ghidul solicitantului și toate anexele necesare pentru întocmirea dosarelor.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care sunt pașii într-o criză energetică. Când se ajunge la limitarea consumului și cine este deconectat...
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Tragedie cumplită în Dâmbovița: 5 morți după ce un tânăr fără permis a pătruns pe contrasens. Un bebeluș a...
Newsweek
Unde au intrat deja pensiile pe card? Banii intră în funcție de banca la care pensionarii au cont
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată