Sari la conținut

Autostrada Sibiu Orăștie, împânzită pe sute de metri cu tranșei drenante

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a avizat marți, în Consiliul Tehnico- Economic (CTE) soluția de reparare a două sute de metri din lotul 3 al autostrăzii Sibiu Orăștie. După cum a informat Digi24.ro luni, repararea celor 200 de metri de autostradă se va face prin realizarea a peste 800 de metri de ”tranșei drenante”, transerversal amprizei autostrăzii. Acestea vor avea o adâncime de șapte metri pe două nivele, propune proiectantul. La capătul tranșeilor se vor realiza cămine de vizitare, iar acestea vor fi conectate între ele de drenuri. Un sistem complex de drenuri menite să scoată apa din fundația autostrăzii și să asigure o umiditate constantă la metri buni sub aceasta. Peste acest sistem de drenaj se va reface corpul autostrăzii. Baza rambleului urmează să fie realizată dintr-un strat de piatră spartă, armat cu geogrile (un fel de țesătură rezistentă). Grosimea stratului de piatră urmează să fie de 1,5 metri.

Doar 10 voturi pentru din 21 de voturi

Votul de marți în favoarea proiectului realizat de firma Road Consulting – aflată în insolvență, s-a caracterizat printr-o largă absență a membrilor CTE care urmau să voteze soluția. Din cei 21 de membri ai CTE au fost prezenți doar 13, din care 10 au votat pentru soluție. Cele trei voturi împotrivă ar fi venit din partea lui Lilian Iordache, consilier al directorului general CNADNR, Mihai Bașulescu, șef al Unității Implementare Proiecte finanțate de la buget, și Ștefan Ioniță, director Tehnic și de Calitate. O poziție contradictorie ar fi avut Valentin Trifan, director al Direcției Implementare. Acesta, pe de o parte, a atenționat Direcția de Calitate asupra unor nereguli ale procedurilor urmate și, pe de altă parte, a votat pozitiv soluția propusă de Road Consulting.

Soluția aleasă este însă larg contestată. Primul motiv este tehnic. Critici spun că problema autostrăzii nu este terasamentul acesteia ci solul pe care s-a așezat acest terasament. În loc să se reconstruiască terasamnetul, mai bine se așează întreaga autostradă pe coloane de beton armat, înfipte adânc în sol. Mihai Bașulescu, inginer în cadrul CNADNR și fost director general al CNADNR, avertizează că mișcarea de tasare în plan vertical compusă cu cea de alunecare în plan orizontal, traficul și trepidațiile por produce cedări și lunecări. Soluția ar fi fost ”înțeparea în terenul bun” de fundație cu coloanele unui viadcut înecat, spune el.

Documente deținute de Digi24.ro indică faptul că existe și alte probleme. Într-o scrisoare adresată luni Direcției Tehnice și Calitate din CNADNR, Direcția Generală de Implementare Proiecte de Infatsructură atrăgea atenția că documentația proiectului tehnic ”nu este însuțită de către experții tehnici realizatori ai expertizei tehnice”.

Potrivit HG 925 din 1995, pentru aprobarea Regulamentului de verificare si expertizare tehnica de calitate a proiectelor, verificarea tehnică a proiectelor este obligatorie în situația în care acestea au fost realizate pe baza expertizelor tehnice de calitate.

O altă problemă reclamată de către Direcția de Infrastructură este aceea că soluția propusă de Road Consuting nu urmărește în totalitate una din cele două variante propuse și nu se referă la întreaga autostradă. ”Aceasta nu reprezintă soluțiile tehnice pentru remedierea degradărilor constatate în vederea deschiderii traficului rutier pe obiectivul de investiții autostrada Orăștie Sibiu, lotul 3”, se arată în document. Realizarea tranșeilor drenante transversale amprizei presupune ”teren suplimentar”, mai afirmă Direcția Generală de Implementare . În pofida neregulilor menționate, Direcția de Implementare solicită Direcției Tehnice și de Calitate să analizeze în CTE ce îi este subordonat proiectul de reparații.

Autostrada Sibiu Orăștie, lotul 3, va împlini în septembrue un an de când a fost închisă traficului. Pe 7 septembrie 2015 a fost oprită circulaţia pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, ce a fost ulterior demolată pe o secţiune de 200 de metri. După 11 luni,  reparaţia nici nu a început. CNADNR a achiziţionat deja materiale de construcţii şi servicii necesare refacerii corpului de autostradă.  

Etichete: cnadnr , road consulting , autostrada sibiu orastie reparatii , cte cnadnr

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale