Complexul Energetic Oltenia. Energie electrică scumpă, dar vândută cu prioritate

Data publicării:
complex energetic oltenia-1

Actualizare 12:35 Autoritățile au fost puse în situația dificilă de a alege între angajații Complexului și industria României, care, practic, prin această Ordonanță de Urgență a Guvernului va primi energie mai scumpă de la Complex.

Această Ordonanță de Urgență nu a fost aplicată până acum pentru că Autoritatea de Reglementare consideră că prin aplicarea ei sunt dezavantajați de alți producatori mai ieftini de energie electrică.

Ordonanța obligă transportatorul național să preia cu prioritate această energie scumpă.

Înapoi la serviciu

Cei 19.000 de angajaţi de la Complexul Energetic Oltenia se reîntorc la muncă, după două săptămâni de concediu forţat. Situaţia rămâne însă incertă. Reprezentanţii companiei spun că, în ultima lună, Complexul Energetic Oltenia a vândut foarte puțină energie. În acestă dimineaţă, reprezentanții complexului se întâlnesc cu directorul ANRE pentru a discuta cele mai importante probleme cu care se confrunta complexul.

Salariații Complexului Energetic se întorc azi la serviciu, după ce, timp de două săptămâni au fost în concediu forțat din cauza stocului de cărbune și a livrărilor nesemnificative de energie.

În cadrul ședinței de azi, reprezentanții Complexului Energetic vor să discute despre reintroducerea Complexului pe piața de energie, dar și despre eliminarea discriminărilor dintre prodătorii de energie.

Citiți și:

19.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia, în concediu de odihnă forțat

O altă problemă care va fi abordată astăzi este aducerea capacitații de producție a Complexului într-o stare minimă de funcționare, aceasta reprezentând doar îndeplinirea unei măsuri de siguranță a alimentării cu energie a sistemului energetic național.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri