14 danezi, puși sub acuzare pentru distribuirea clipului video cu momentul execuției uneia dintre turistele ucise în Maroc

Data actualizării: Data publicării:
turistele

Poliția din Danemarca a pus sub acuzare 14 persoane care ar fi distribuit un clip video cu momentul în care a fost ucisă una dintre cele două turiste în Maroc, scrie CNN. Cei 14 ar fi distribuit clipul pe Facebook Messenger sau pe alte rețele de socializare, a anunțat inspectorul Michael Kjeldgaard.

Clipul video, despre care autoritățile daneze cred că este autentic, arată cum turista daneză Louisa Vesterager Jespersen, în vârstă de 24 de ani, a fost decapitată lângă orașul Imlil, din Maroc, la poalele munților Atlas, pe 17 decembrie 2018.

Louisa Vesterager Jespersen și Maren Ueland, din Norvegia, au fost ucise într-un atac terorist. Trupurile lor neînsuflețite au fost descoperite într-un cort aflat într-o zonă izolată de lângă oraș.

12 persoane au fost puse sub acuzare pentru distribuirea neautorizată a clipului video, în „circumstanțe agravante”, infacțiune pentru care riscă o pedeapsă de până la 2 ani de închisoare sau amendă. Alte două persoane au fost puse sub acuzare pentru că și-au exprimat „bucuria sau amuzamentul” pe seama unui act terorist.

Dintre cele 14 persoane puse sub acuzare, șase au vârste cuprinse între 13 și 18 ani, trei au vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, iar cinci sunt persoane de 45-69 de ani.

 

 

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri