Giorgia Meloni spune că vede „cu siguranță o voință de acțiune” printre liderii europeni pentru rezolvarea crizei imigranților

Data publicării:
Meloni cu alți lideri internaționali la pupitre
Giorgia Meloni, alături de premierii Maltei și Greciei și de președintele Franței, la reuniunea pentru imigrație din Valetta. Foto: Profimedia Images

Prim-ministra italiană, Giorgia Meloni, a declarat, vineri, într-o reuniune a unor lideri europeni la Malta, că există o „voință de acțiune” printre statele europene pentru rezolvarea crizei imigrației, dar și-a exprimat, totuși, rezervele față de rolul ONG-urilor în această problemă.

„Văd cu siguranţă o voinţă” de a avansa împreună, a declarat Meloni, cerându-le europenilor să „traducă aceste idei frumoase în acţiuni concrete cât mai repede posibil”.

Ea a afirmat că politica de accelerare a expulzării imigranţilor ilegali trebuie „gestionată la nivel european pentru a fi cu adevărat eficientă”.

Giorgia Meloni, la conducerea unui guvern care reunește partide extremiste de dreapta, populiste, a discutat la cel de-al zecelea summit al ţărilor din sudul Uniunii Europene Med9 cu președintele Franței, Emmanuel Macron, şi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În centrul acestei întâlniri tripartite, potrivit delegaţiei franceze, s-a aflat „punerea în aplicare a unui plan în zece puncte” prezentat la mijlocul lunii septembrie de preşedinta Comisiei pentru a ajuta Italia, care se confuntă cu un aflux record de migranţi spre insula Lampedusa.

După mai bine de o săptămână de acalmie legată de vremea nefavorabilă, migranţii sosesc în continuare pe mare şi se îndreaptă spre insula italiană.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine