În Canada va fi aplicată în mod excepțional o lege cu măsuri de urgență din cauza protestelor. Trudeau: Blocajele trebuie să înceteze

Data actualizării: Data publicării:
Camioane cu steagul Canadei și o mașină de poliție
Camionagiii canadieni au blocat centrul orașului Ottawa și trei puncte de trecere a frontierei cu SUA. Între timp, „Convoiul libertății” ar putea ajunge și în alte țări. Foto: Profimedia Images

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat luni că în mod excepțional va fi folosită legea privind măsurile de urgenţă pentru a pune capăt blocajelor "ilegale" în urma protestelor car au loc în ţară de peste două săptămâni. Este doar a doua oară când această prevedere este activată în timp de pace, ultima dată fiind în criza din 1970 când Pierre Elliott Trudeau, tatăl actualului prim-ministru era la putere.

"Guvernul federal invocă legea privind măsurile de urgenţă pentru a completa puterile provinciale şi teritoriale şi pentru a face faţă blocajelor şi ocupărilor", a declarat el, precizând că armata nu va fi desfăşurată şi că noile măsuri vor fi "limitate în timp şi geografic".

Mişcarea de contestare canadiană care a început la sfârşitul lui ianuarie a pornit de la şoferii de camion care au protestat față de obligația de a fi vaccinat pentru a trece frontiera dintre Canada şi Statele Unite. Revendicările s-au transformat rapid într-o mişcare împotriva măsurilor sanitare în ansamblu şi, de asemenea, pentru numeroşi protestatari, împotriva guvernului lui Justin Trudeau.

Legea privind măsurile de urgenţă poate fi invocată în cazul unei "crize naţionale" şi oferă guvernului federal mai multă putere de a pune capăt acesteia, permiţându-i să autorizeze "temporar măsuri extraordinare".

"Aceste blocaje ilegale le fac rău canadienilor şi trebuie să înceteze", a spus Trudeau.

Mai mulţi dintre cei 13 premieri de provincie şi teritorii s-au declarat refractari la utilizarea acestei legi, cu toate că în rândul populaţiei creşte nemulţumirea faţă de încetineala reacţiei autorităţilor.

Cu aplicarea acestei legi, guvernul canadian emite o ordonanţă care permite instituţiilor financiare canadiene să înceteze temporar furnizarea de servicii financiare atunci când instituţiile bănuiesc că un cont este utilizat pentru favorizarea blocajelor şi ocupărilor ilegale.

Băncile şi alţi furnizori de servicii financiare vor putea imediat îngheţa sau suspenda un cont fără o hotărâre judecătorească.

Vicepremierul Canadei şi ministru al finanţelor, Chrystia Freeland, a transmis luni un mesaj clar pentru şoferii de camioane care încă paralizau centrul oraşului Ottawa:

"În cazul în care camionul tău este folosit, contul tău va fi îngheţat şi asigurarea ta va fi suspendată", a spus ea. Mişcarea de protest din Canada, fără precedent în istoria ţării, a continuat luni să facă adepţi în alte regiuni ale lumii. După proteste similare în Australia şi Noua Zeelandă, mii de maşini şi camioane în Israel s-au îndreptat spre Ierusalim pornind din mai multe oraşe din ţară.

În Europa, după manifestaţiile care au avut loc sâmbătă la Paris, o parte din convoaiele de opozanţi ai restricţiilor sanitare, zise ale "Libertăţii", au ajuns la Bruxelles, unde protestul a fost interzis. Autorităţile belgiene au blocat aproximativ treizeci de vehicule care urmau să se îndrepte spre Bruxelles.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate