Experiența Monicăi, în țara în care au fost introduse cele mai bizare restricții: M-au strâns de sâni și mi-au spus: „Nu ești femeie”

Monica

Restricțiile în Panama sunt stricte; bărbații pot ieși din casă într-o zi, iar femeile în următoarea. Regula a fost folosită de unii ca o scuză pentru a-i hărțui pe membrii comunității trans.

Monica este o bucătăreasă excelentă. Ca mulți alți oameni, în timpul izolării, ea și-a omorât timpul gătind rețete elaborate. Dar într-o zi de miercuri și-a dat seama că nu are chiar toate ingredientele pentru un pui marinat, așa că a părăsit locuința pe care o împarte cu familia, situată în apropierea aeroportului din orașul Panama, pentru a merge la magazinul de pe colț, relatează BBC NEWS.

Pe drum, a trecut pe lângă câteva femei. Străzile erau mult mai libere decât de obicei, întrucât guvernul tocmai introdusese noua măsură potrivit căreia femeile pot ieși din casă pentru cumpărături în zilele de luni, miercuri și vineri, iar bărbații - marți, joi și sâmbătă. Duminică toată lumea stă în casă.

Citește și: Țara cu cele mai dure restricții. Poliția percheziționează oameni pe stradă să vadă dacă au alcool și țigări

Monica a intrat în magazinul condus de o familie de chinezi cu care se știe de ani de zile și cu care avea o relație aproape de prietenie. Însă acum totul s-a schimbat. Proprietarul s-a apropiat de ea în tăcere, dar de pe fața lui lipsea zâmbetul cu care își întâmpină clienții.

Nu te putem servi, Monica”, i-a spus el. „Poliția a spus că putem servi doar femeile astăzi. Fără maricon.

Termenul transfobic a făcut-o pe Monica să se cutremure, dar, în același timp, nu a fost o surpriză completă. Poliția din cartierul ei o avusese drept țintă și înainte de pandemie, pentru că este o femeie transsexuală.

Monica a început să meargă la școală îmbrăcată ca o fată de la vârsta de 12 ani. Nu s-a simțit niciodată ca un băiat, iar acum s-a decis să fie deschisă cu privire la identitatea ei. Avea 14 ani când tatăl ei a murit pe neașteptate, iar familia și-a pierdut singura sursă de venit. Monica a simțit că trebuie să sprijine familia. Auzise că în Panama City există cerere pentru lucrătorii sexuali transgender și că se făceau bani buni din asta. Încă un copil, Monica a decis că trebuie să-și ajute familia.

La magazinul din colț, proprietarul i-a explicat Monicăi că nu era dorința lui de a o alunga, iar solicitarea venise direct de la poliție.

Prostituția este legală în Panama, dar asta nu înseamnă că vine fără un stigmat, iar Monica spune că poliția din cartier a bătut-o și hărțuit-o ani de zile.

De când a început pandemia, Monica nu mai poate lucra, iar banii sunt tot mai puțini. Împarte locuința cu opt membri ai familiei.

Ajunsă acasă după vizita umilitoare la magazin, Monica a primit un mesaj de pe proprietar. I-a spus că se simte rău că a trimis-o acasă, dar că va trimite prin cineva lucrurile de care avea nevoie.

Monica a fost ușurată, dar și-a dat seama că era în fața unei provocări, iar ea trebuia să găsească o cale pentru a avea grijă de familie. Așa că a luat o decizie: să iasă din casă a doua zi - în ziua bărbaților, ziua sexului ei biologic. Dar de data aceasta experiența ei a fost și mai neplăcută.

A decis să meargă la un supermarket mai mare și să facă aprovizionarea pentru câteva săptămâni. Monica s-a așezat la coada bărbaților pentru a intra în magazin și a observat că mulți se uitau la ea zâmbind.

Înaintea expirării celor două ore - atât cât este permis ca o persoană să se afle în afara locuinței - șase polițiști s-au apropiat de Monica și au scos-o din rând.

Mi-au spus că sunt în afara timpului meu pentru magazin. Au început să-mi facă un control corporal, iar unul dintre ei mi-a strâns sânii și mi-a spus râzând: Nu ești femeie și a spus o glumă transfobică pe care nu pot să o reproduc”, povestește Monica.

Spune că toată lumea și-a văzut mai departe de treabă și nimeni nu a făcut nimic. Nu s-a simțiti niciodată mai singură.

„Ceea ce s-a întâmplat cu Monica nu este un caz izolat. Comunitatea trans din Panama este condamnată” spune Cristian González Cabrera, de la Human Rights Watch.

Asociația Panamaneză a Persoanelor Trans spune că, de când au început zilele cu restricții de gen, peste 40 de persoane au spus că au fost hărțuite atunci când s-au dus la magazin sau la farmacie.

Aceeași restricție a fost în vigoare și în Bogota, Columbia, dar autoritățile au decis să renune la ea după numeroase sesizări venite din partea membrilor comunității LGBT.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate