O treime dintre americani “divorțează în somn”

Data publicării:
un barbat si o femeie stau in pat suparati, spate in spate
Sursa foto: Profimedia

3% dintre “mileniali” au adoptat practica “divorțulului somnului”

Mai mult de o treime dintre americani spun că dorm separat de partenerul de viață, potrivit unui sondaj al Academiei Americane de Medicină a Somnului, noteaza cbsnews.com.

Obiceiul de a dormi separat, denumit și „divorțul somnului”, poate îmbunătăți viața de cuplu, partenerii putând astfel să evite întreruperi ce pot apărea în timpul nopții, cum ar fi sforăitul partenerului sau alte zgomote deranjante.

„Știm că somnul slab îți poate înrăutăți starea de spirit, iar cei care sunt privați de odihnă au mai multe șanse să se certe cu partenerii lor. Poate exista chiar un anumit resentiment față de persoana care provoacă perturbarea somnului, ce poate duce la un impact negativ asupra relațiilor”, spune dr. Seema Khosla, purtător de cuvânt al AASM. „A avea un somn bun este important atât pentru sănătate, cât și pentru fericire, așa că nu este surprinzător faptul că unele cupluri aleg să doarmă separat pentru bunăstarea lor generală”.

Sondajul care s-a concentrat pe studiul unui grup de peste 2000 de adulți a mai dezvăluit că 43% dintre “mileniali” au adoptat practica “divorțulului somnului” fiind urmați de 33% dintre cei din Generația X, de 28% dintre cei din Generația Z și de 22% dintre cei din generația Baby Boomer.

„Studiile demonstrează că atunci când un partener are o tulburare de somn, acesta il poate afecta negativ pe celălalt in dormitor. De exemplu, partenerii de pat au tendința de a se trezi în același timp atunci când unul dintre ei are insomnie. În mod similar, atunci când partenerii de pat au bioritmuri diferite, cum ar fi ca unul dintre ei sa fie o bufniță de noapte, iar celălalt să fie matinal, aestea pot avea un impact negativ asupra somnului ambilor parteneri.”, conform Dr. Erin Flynn-Evans, consultant al Academiei Americane de Medicină a Somnului.

Totuși, medicul Dr. Daniel Shade, specialist în somn la Allegheny Health Network, a declarat pentru CBS că “dacă nu există probleme de somn, din toate mijloacele, este mai bine să dormi în același pat cu partenerul. Eliberăm oxitocină și alte substanțe chimice și acestea sunt lucruri care ne oferă o senzație bună și chiar ne aduc mai aproape de partener.”

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri